Învăţătoare condamnată penal pentru că a bătut o elevă în sala de clasă. Judecătorii îi permit să profeseze, dar la prima abatere va fi exclusă din sistem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul.ro

Ştefania Căldărescu, o învăţătoare în vârstă de 38 de ani care predă la Şcoala Generală „Ştefan Negrea“ din satul brăilean Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, a fost condamnată zilele trecute de Judecătoria Brăila, în primă instanţă, la o pedeapsă de 1.500 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă. Asta pentru că, în iunie 2015, a bătut în incinta şcolii o elevă în vârstă de 10 ani.

Prin aceeaşi sentinţă, magistraţii Judecătoriei Brăila o obligă pe învăţătoarea Căldărescu să urmeze tratament medical de specialitate până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol, aşa cum a recomandat Comisia medico-legală. Pe parcursul urmăririi penale, Ştefania Căldărescu a fost supusă unei expertize medico-legale care a evidenţiat faptul că suferă de o afecţiune psihică. De altfel, aceasta se află în evidenţele Spitalului de Psihiatrie “Sf. Pantelimon” din Brăila de circa 7 ani.

În anul şcolar 2014 - 2015, Ştefania Căldărescu, în calitate de institutor-învăţător, a predat la clasele a III-a şi a IV-a ale şcolii din satul Scorţaru Vechi, având-o ca elevă şi pe C.V.M., în vârstă de 10 ani.

În dosarul întocmit de procurori se precizează: “La data de 18 iunie 2015, inculpata Căldărescu Ştefania şi-a lăsat poşeta pe catedră şi s-a deplasat în cancelarie, în vederea desfăşurării unor activităţi specifice pentru încheierea mediilor elevilor. În acest timp, în sala de curs, elevii din clasa a IV-a desfăşurau ora de muzică cu instructorul de muzică”.

Căldărescu s-a întors în sala de curs în jurul orei 12.20, pentru a-şi lua poşeta pe care o lăsase pe catedră. Constatând că-i lipseşte sticluţa cu parfum, învăţătoarea a întrebat elevii şi astfel a aflat că parfumul s-ar afla în ghiozdanul elevei C.V.M.

“În continuare, inculpata a căutat respectiva sticluţă în geanta persoanei vătămate, găsind-o acolo şi, într-un exces de furie, a tras-o de păr, aplicându-i, totodată, persoanei vătămate, două lovituri cu palma peste faţă şi cap. Observând că minora C.V.M. este lovită, martorul S.C. (instructorul de muzică - n.n.) a intervenit pentru a stopa agresiunea, după care a condus-o pe minoră la domiciliu, relatându-le părinţilor cele întâmplate”, a precizat procurorul de caz.

Eleva agresată a susţinut tot timpul că sticluţa cu parfum îi fusese pusă în ghiozdan de un alt coleg, în timp ce ea era ieşită din clasă. Poliţiştii care au anchetat cazul nu au reuşit să stabilească cu exactitate cine i-a sustras profesoarei parfumul din poşetă.

În prezent, Ştefania Căldărescu continuă să predea la şcoala din Scorţaru Vechi. Directorul acestei instituţii de învăţământ, Doina Coteţ, ne-a declarat că, potrivit sentinţei emise de Judecătoria Brăila, învăţătoarea îşi poate continua activitatea, însă la prima abatere va trebui exclusă din sistem. De asemenea, judecătorii au stabilit ca boala de care suferă învăţătoarea să nu fie făcută publică.

“Până în prezent, doamna învăţătoare a avut un comportament adecvat”, ne-a declarat directorul şcolii “Ştefan Negrea”.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor