Interlopi daţi în urmărire naţională şi internaţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angelin Viorel Ciurea este condamnat la 3 ani de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri, iar Gabriel Chioreanu, zis "Bender", are de executat 3 ani pentru ultraj şi 2 ani pentru fals intelectual.

La data de 4 octombrie 2006, în jurul orelor 22.00, respectivii, împreună cu un grup de aproximativ 11 persoane, având asupra lor bate şi răngi, s-au deplasat pe strada Abrud, din municipiu, şi au aruncat cu pietre de diferite dimensiuni în geamurile apartamentelor unui brăilean cu care se aflau în conflict, precum şi în geamurile a două apartamente învecinate, provocând distrugeri şi la două autoturisme.

Este vorba de o răzbunare în stil mafiot, cei vizaţi fiind fraţii Ghiţă şi Costică Buricea, din cartierul Radu Negru - Mogador.

Cine poate da relaţii despre prezenţa celor doi urmăriţi în municipiul sau judeţul Brăila este rugat să se adreseze celei mai apropiate unităţi de Poliţie, ori să apeleze numărul de urgenţe 112 sau 0239/606.100, cerând interiorul 20163 - Biroul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila (IPJ).

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare