Întâlnire de taină de trei ore a PD-L-iştilor de la Centru, Blaga, Flutur şi Preda cu democrat-liberalii din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga a fost cel ce a şi formulat declaraţii, după ce i-a mustrat cu fermitate pe colegii in provincie. FOTO: ADEVĂRUL

La ceasurile 12.00 fix, Vasile Blaga, Cezar Preda şi Gheorghe Flutur, înarmaţi cu genţi negre din piele, doldora de acte, preocupaţi, chiar discutând aprig la mobile, au descins la organizaţia locală a PD-L Brăila, unde îi aşteptau, în păr, toată floarea democrat-liberală din judeţul în care abia dacă a ieşit, la Parlamentare, "la coşuleţ", un deputat: Alexandru Nazare.

Că discuţiile au fost pe cât de lungi, pe atât de aprinse au dovedit-o feţele uşor îngrijorate ale "provincialilor" care, deşi inţial n-au anunţat presa despre această "întâlnire internă", au dat-o cotită atunci când jurnaliştii de presă centrală i-au vizitat, având informaţii certe privind vizita liderilor PD-L în teritoriu.

Deşi presa a fost chemată in corpore la orele 13.30, întâlnirea "internă" s-a terminat abia la 15.30, iar între timp jurnaliştii au făcut frigul prin încăperile de acum neîncălzite- din motive lesne de înţeles- ale PD-L-ului de pe Calea Călăraşilor din Brăila.

Frânturi, dar numai frânturi, destul de edificatoare însă, din discuţia PD-L-iştilor au prins şi jurnaliştii. Nu era greu să auzi, de după un perete fals, replici de genul "Nu, nu e posibil aşa ceva, abia dacă am scos un parlamentar!".

E clar: cei trei grei ai PD-L n-au venit în teritoriu cu vorbe de laudă. Acest lucru a fost confirmat, la declaraţiile oficiale, şi de către Vasile Blaga, însă cu mult mai multă delicateţe: "Am discutat lucruri de bucătărie internă. PD-L nu trece prin vremuri tocmai bune. E clar, trebuie să ne reorganizăm, să ne profesionalizăm", a declarat Vasile Blaga. Cum treaba asta n-a avut efect în cascadă - aşa cum era de aşteptat- nici măcar pentru presa locală, Blaga a continuat cu discursul clasic legat de guvernarea Ponta.

10 mii de amendamente

"Vedeţi ce se întâmplă în ţară, în Sănătate, în Învăţământ. Nu am fost la buget, au fost colegii noştri, dar depunem 10 mii de amendamente la buget, dintre care 9 mii sunt ale PSD, acum nu facem decât să le reamintim", a adăugat Blaga.

Întrebat dacă va candida la preşedinţie, Blaga a evitat cu diplomaţia-i caracteristică un răspuns aplicat: "Mai e până atunci. Cert este că trebuie să ne organizăm, să ne profesionalizăm".

Cert este şi, că încă o dată, s-a văzut cine-i şeful în PD-L. Cezar Preda nici n-a participat la conferinţa de presă organizată ad-hoc, iar Gheorghe Flutur n-a făcut decât să dea din cap aprobator la declaraţiile lui Blaga, scrutând cu o atenţie sporită jurnaliştii vineţi de atâta frig.

Nici Alexandru Nazare, singurul parlamentar dat de PD-L Brăila, n-a schiţat niciun gest, ba chiar, la un moment dat părea încremenit de-a dreapta "buldogului".

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte