Înarmaţi până dinţi, cu cuţite şi bâte, plecau la bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală Brăila, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au depistat şi oprit în trafic, pe DN 23, pe raza localităţii Corbu Nou, autoturismul condus de un bărbat, care era însoţit de patru tineri, toţi din comuna Frumuşiţa, jud. Galaţi.

În urma controlului habitaclului autoturismului au fost găsite 3 cuţite tip briceag, iar în portbagaj, 4 bâte din lemn, tip coadă de topor.
Din primele cercetări a rezultat faptul că cei patru îl însoţeau pe un tânăr, în localitatea Corbu Nou, la solicitarea acestuia, întrucât a avut o discuţie în contradictoriu cu concubinul cumnatei lui, care domiciliază pe raza acestei localităţi, intenţionând să-l agreseze.
Toţi cinci sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept de arme albe sau obiecte confecţionate anume pentru lovire, şi li s-a întocmit dosar penal.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"