În ce situaţii se poate apela numărul de urgenţă 112. Ce amenzi riscă cei care alertează fals sau abuziv agenţiile specializate de intervenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul de urgenţă 112 poate fi apelat doar în anumite situaţii

Apelarea prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 trebuie efectuată numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.

Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit în situaţiile în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.

”Nu abuzaţi de acest număr de telefon fără a avea într-adevăr un motiv real sau o urgenţă. Serviciul de Urgenţă 112 are ca obiectiv salvarea: vieţii, proprietăţii, mediului”, precizează reprezentanţii IPJ Brăila.

Dacă sunaţi la 112, trebuie să anunţaţi:

- Ce urgenţă aveţi;

- Locul evenimentului;

- Unde vă aflaţi;

- De la ce număr de telefon sunaţi;

- Cum vă numiţi.

După furnizarea acestor date, trebuie să rămâneţi la telefon pentru a fi puşi în legătură cu agenţia de urgenţă de care aveţi nevoie şi pentru a primi eventuale recomandări.

Convorbirile din sistemul 112 sunt înregistrate şi se păstrează 10 ani. Aflarea automată a numărului şi locaţiei urgenţelor permite identificarea apelurilor false şi/sau injurioase. Apelarea abuzivă a numărului 112 sau alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei.   

”Intervenţia la evenimentele semnalate prin S.N.U.A.U. 112 constituie o prioritate a activităţii poliţieneşti în vederea asigurării siguranţei şi securităţii cetăţeanului”, precizează reprezentanţii IPJ Brăila. În cursul anului 2017, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au fost semnalate, prin S.N.U.A.U. 112, 23.840 de evenimente, dintre care 14.101 în mediul urban şi 9.739 în mediul rural.

Dintre acestea a fost necesară intervenţia la 10.432 dintre cazuri (43,75% din total semnalări), dintre care la 5.711 în mediul urban şi 4.721 în mediul rural - restul fiind rezolvate prin indicarea către apelant a modalităţii de a clarifica situaţia reclamată, nefiind necesară deplasarea unei echipe poliţieneşti.

Din datele statistice rezultă că numărul intervenţiilor la apelurile de urgenţă a scăzut în anul 2017, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 15% (1.847 de cazuri).       

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG