Imobile reabilitate de Primăria Brăila pentru persoane cu dificultăţi financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe clădiri din municipiul Brăila vor fi reabilitate şi transformate în locuinţe sociale pentru persoane cu probleme financiare. Primăria va accesa fonduri europene pentru implementarea acestor proiecte, a anunţat edilul-şef Aurel Simionescu.

Două dintre clădirile care vor fi reabilitate se află pe străzile Anghel Saligny şi Ancorei. Pe lângă acestea, Primăria mai are în atenţie Centrul Social de Găzduire în Regim de Urgenţă de pe Şoseaua Râmnicu Sărat şi o clădire nouă, aferentă Centrului Social Multifuncţional din cartierul Lacu Dulce.

"Pentru comunităţile defavorizate s-au alocat nişte bani la nivel european, naţional etc., pe proiecte, şi am depus şi noi patru proiecte. Le-am promovat pe zona centrală (Ancorei şi Saligny), pe zona Chercea şi Lacu Dulce. Există comentarii că trebuie să băgăm peste 50% romi acolo, dar nu este adevărat. Discuţia este pentru persoane defavorizate, unde intră şi comunitatea romă. Vorbim despre comunităţi defavorizate în general, care trăiesc în zone mai sărace", a precizat primarul Aurel Simionescu.

O condiţie esenţială de triere a persoanelor care vor beneficia de noile locuinţe sociale este aceea ca oamenii să se poată autosusţine financiar. Astfel, punctează Simionescu, vor fi evitate alte probleme ce se pot ivi din cauza celor care nu au niciun venit lunar şi nu-şi pot plăti nici măcar utilităţile.

Citiţi şi 


 

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare