Hoţ prins cu ajutorul unui brăilean cu simţ civic dezvoltat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii l-au încarcerat pe bărbat

Aseară, la orele 23:50, un brăilean a apelat numărul pentru urgenţe 112, şi a sesizat că persoane necunoscute au spart geamul unei societăţi comerciale, situate pe Calea Galaţi, la parterul unui bloc, şi au sustras mai multe bunuri.

Patrula de siguranţă publică s-a deplasat imediat în acea zonă şi, în câteva minute, i-au oprit şi legitimat, pe Calea Galaţi, pe G.Ionel (55 de ani), şi G.Francisc (39 de ani), ambii din Brăila, care aveau asupra lor două carpete din material textil, sustrase din societatea comercială.

Bunurile, în valoare de 300 de lei, au fost recuperate şi predate unităţii păgubite, iar celor doi li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele