Grav accident de circulaţie produs la Brăila pe fondul neacordării de prioritate. O tânără şi cei doi copii ai săi au avut nevoie de îngrijiri medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 22 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, după ce a pătruns într-o intersecţie din Brăila fără să respecte semnificaţia unui indicator rutier, fiind lovit în plin de un autovehicul care circula pe drumul prioritar.

Pe 7 august, un brăilean, în vârstă de 22 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Chişinăului din localitate, dinspre strada Nicolae Iorga, la intersecţia cu Calea Călăraşilor, nu a respectat semnificaţia indicatorului ”Oprire” şi a pătruns în intersecţie, moment în care a fost lovit de un autoturism, condus de un bărbat, din judeţul Tulcea, care se deplasa pe Calea  Călăraşilor, din direcţia străzii Milcov către Aleea Mecanizatorilor.

”În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a trei pasageri, dintre care o tânără de 22 de ani şi doi minori, cu vârste de 2 ani, respectiv două luni, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internaţi”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026