FOTO Tradiţiile superbe ale satului românesc, reînviate la Movila Miresii. Bătrânii aşezării, faţă în faţă cu tinerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şezătoare la Movila Miresii FOTO Daniel Lare

Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu sprijinul profesorilor şi elevilor de la şcoala gimnazială din localitatea brăileană. Bătrânii satului s-au oferit cu plăcere să îi ajute pe tineri să înţeleagă lumea satului şi şezătorile de altădată.

Localitatea Movila Miresii din judeţul Brăila a fost în sărbătoare, zilele trecute, cu ocazia unui eveniment special, desfăşurat în localitate după o pauză ce se întinde pe mai mult de o jumătate de secol. 

Cu sprijinul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, bătrânii şi tinerii satului s-au întâlnit, faţă în faţă, ca niciodată în ultimele decenii, la o şezătoare ce şi-a propus  să reînvie tradiţiile şi obiceiurile de odinioară din zona Bărăganului.

GALERIE FOTO

„Manifestarea a fost organizată, în contextul Anului omagial al satului românesc, de către parohia Movila Miresii, în colaborare cu Şcoala Gimnazială din localitate. Prin această manifestare găzduită de căminul cultural al localităţii s-a dorit a se evidenţia unele tradiţii, datini şi obiceiuri strămoşeşti specifice zonei brăilene, dar şi cunoaşterea şi cultivarea sentimentului de respect pentru valorile tradiţionale româneşti şi promovarea patrimoniului cultural tradiţional românesc din zona Câmpiei Brăilei”, a precizat preotul Rareş Bucur, de la Arhiepiscopia Dunării de Jos.

La eveniment au participat aproape 200 de tineri din localitate (majoritatea dintre ei elevi la gimnaziu), cadre didactice, reprezentanţi ai administraţiei locale,  câţiva dintre cei mai pricepuţi şi hâtri bătrâni din sat, dar şi invitaţi din satele învecinate, între aceştia mulţi copii veniţi împreună cu preoţii şi educatorii din localităţile lor pentru a-şi prezenta cântecele şi portul tradiţional.

Ca la orice şezătoare care se respectă, s-au cântat melodii populare româneşti, s-au spus snoave şi poezii cu tâlc şi s-au jucat mici scenete pe teme specifice lumii rurale. S-a şi dansat un pic, însă nu doar distracţia a fost la loc de cinste.

În incinta căminului cultural au fost amenajate mai multe ateliere de lucru în care s-au regăsit, pe viu şi cu explicaţiile de rigoare, meşteşugurile şi îndeletnicirile bunicilor şi străbunicilor noştri, precum ţesutul la război, cusutul, torsul sau olăritul.

De un succes aparte s-a bucurat atelierul culinar, acolo unde tinerii au  învăţat de la câteva bătrâne pricepute în ale bucătărie cum se prepară o seamă de produse româneşti de post şi, nu în ultimul rând, au pus mâna la făcut prescuri şi colaci.

Evident, prilejul a fost tocmai bun pentru a fi spusă, încă o dată, legenda satului brăilean. Se spune că acesta poartă numele unei mirese pierdute, care, rătăcită pe câmpuri, s-a aşezat pe un bolovan şi a jelit atât de mult de dorul mirelui şi al părinţilor, că s-a transformat într-o colină înverzită. Cel puţin aşa spune legenda.

Şi dacă tot s-a vorbit despre mireasa din vechime, au fost povestite şi explicate şi câteva dintre obiceiurile străvechi legate de nunta tradiţională de la sat: dansurile tradiţionale din dimineaţa nunţii, împodobitul brazilor, bărbieritul mirelui, gătitul miresei, ruperea cozonacului miresei şi jucatul căldării.

De asemenea, cei prezenţi au avut posibilitatea de a vedea şi o colecţie impresionantă de obiecte din gospodăria ţăranului român, costume tradiţionale, ştergare, covoare, pături şi fotografii ce prezintă case vechi din localitate. Colecţie care, promit autorităţile, ar putea deveni piatra de temelie a unui viitor muzeu al satului.

„Şezătoarea a fost pentru localitatea Movila Miresii o sărbătoare a satului de odinioară adusă în actualitate, la finalul căreia participanţii s-au arătat bucuroşi şi impresionaţi de cele văzute şi trăite, pentru mulţi dintre ei experienţa de astăzi constituindu-se într-un imbold pentru a căuta şi afla mai multe despre satul românesc tradiţional”, a mai povestit preotul Rareş Bucur.

La final, tinerii participanţi şi îndrumătorii lor au primit din partea organizatorilor diverse daruri.
 

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie