FOTO: Poliţistul trimis de beizadele în pragul morţii, la recuperare, în Israel. Vezi mesajul său pentru cei ce l-au ajutat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agentul Georgian Cristian Dobrilă

Cristian Georgian Dobrilă, 30 de ani, care în iulie a trecut milimetric pe lângă moarte, în timp ce urmărea maşina cu Natalia Mateuţ şi Radu Ţânţaş, a început recuperarea, după ce, săptămâna trecută, a mai suferit o operaţie.

Agentul de poliţie Cristian Georgian Dobrilă, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, care pe 17 iulie a.c. a fost grav rănit în misiune, în apropiere de Constanţa, în timp ce urmărea cu motocicleta bolidul în care se aflau Natalia Mateuţ şi fiul miliardarului Ţânţaş, ar putea reveni acasă, la serviciu chiar, la începutul anului 2012.


Poliţistul de 30 de ani a trecut până acum, din august încoace, prin patru intervenţii chirurgicale, una la coloană, două la mâini şi o alta - săptămâna trecută - la uretră. El este într-o clinic din Israel şi numai eforturile financiare ale familiei sale, ale colegilor din toată ţara şi ale prietenilor, au făcut ca el să ajungă, acum, la recuperare.


„Îmi doresc să ajung cât mai repede acasă, să mă recuperez complet şi să revin la muncă. Le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat, mai ales colegilor mei", a transmis Dobrilă, de pe patul de spital. Dobrilă a fost dus de la Spitalul din Constanţa, la Floreasca, apoi transferat în Israel.


Mii de euro pentru a învia


Numai poliţiştii din Brăila au virat în contul familiei lui, din august şi până acum, peste 30.000 de euro. Gesturi similare au făcut chiar şi taximetriştii din oraş, care şi-au afişat pe geamurile maşinilor mesaje de întrajutorare pentru Dobrilă.
„Dorim ca agentul Dobrilă să revină la serviciu, să se refacă şi continuăm să afişăm mesajul pentru sprijinirea financiară a recuperării lui", ne-a declarat taximetristul Eduard Stolnic. Şi motocicliştii, colegii lui Dobrilă, au strâns bani pentru a-l ajuta să învie din morţi.
Numai o intervenţie la una dintre mâini a costat 14-15.000 de euro, după cum ne-a spus Bogdan Zotoi, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila, cel care a ţinut permanent legătura cu familia Dobrilă.

Georgian Cristian Dobrilă


„Acum a început cu adevărat să facă recuperare. Ştiu că a suferit o intervenţie la coloană, cea mai grea şi cea mai scumpă şi că a fost nevoie şi de intervenţii la ambele mâini, fiindcă ai noştri, de la Bucureşti, îi greşiseră operaţiile. Mâna stângă şi piciorul drept încă sunt cu probleme. Familia îmi spunea că îl vor ţine în Israel şi de sărbători, dar sperăm ca la începutul anului să fie din nou acasă şi, de ce nu, poate începe lucrul, fiindcă este un poliţist bun", ne-a declarat comisarul Bogdan Zotoi.

Georgian Cristian Dobrilă


Agentul Dobrilă este căsătorit din 2009 şi nu are copii. Internată cu el este soţia sa, cea care a şi declanşat, de altfel, campania pentru recuperarea lui Cristian.
Acum, problema este că, dacă agentul s-ar întoarce la muncă şi şi-ar dori să lucreze tot pe motor, acesta n-ar mai avea obiectul muncii.
„Noi mai avem o motocicletă, dar nu atât de bună ca aceea cu care mergea colegul Dobrilă. După ce se va soluţiona dosarul penal se va vedea dacă va fi sau nu achiziţionată o nouă motocicletă", a adăugat Bogdan Zotoi (foto).


Accident fără vinovaţi


Accidentul în care a fost grav rănit agentul Dobrilă a avut loc pe 17 iulie, în apropiere de Constanţa. Dobrilă fusese detaşat pe litoral, iar, în acea zi, a reperat Bentley-ul care gonea cu viteză al fiului miliardarului Ţânţaş - însoţit de Natalia Mateuţ - şi, angajându-se în urmărirea acesteia, s-a izbit violent de o maşină ce venea din contrasens. Bolidul a fost oprit mult după comiterea accidentului, iar Ţânţaş şi Mateuţ au ridicat din umeri. Dosarul penal deschis în acest caz, preluat de IGPR, bate pasul pe loc, tocmai fiindcă e destul de dificil să găseşti probe împotriva cuiva care afirmă că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.

CITEŞTE AMĂNUNTE ÎN ADEVĂRUL ŞI CLICK!

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?