FOTO Parada de 1 Decembrie a scos în stradă mii de brăileni. Concertul lui Dinu Iancu Sălăjanu, mai „gustat” decât fasolea oferită gratis de Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de brăileni au mers, astăzi, în Piaţa Independenţei, pentru a asista la parada de Ziua Naţională, dar şi la celelalte ceremonii şi spectacole organizate de oficialităţile locale. Asta în ciuda vremii mohorâte şi a frigului pătrunzător.

În jurul orei 10.00, au început tradiţionalele ceremonii militare deschise, ca de obicei, de slujba oficiată de un sobor de preoţi şi continuate cu discursul prefectului Mădălina Cochino şi cu un scurt program artistic oferit de fanfara Garnizoanei Brăila, dirijată de col. Petrea Gogu.

A urmat parada militară de pe Calea Călăraşilor, la care au participat plutoane reprezentative ale tuturor unităţilor din cadrul Garnizoanei Brăila: genişti, cercetaşi, artilerişti, marinari militari, pompieri şi jandarmi.

Oficialităţile civile şi militare au depus apoi coroane de flori la monumentul sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu, apoi, în jurul orei 11.00, s-a dat startul spectacolului de muzică populară susţinut de artistul Dinu Iancu Sălăjanu şi instrumentiştii săi şi continuat de ansamblul „Condruz” din Gemenele şi solişti ai Casei de Cultură a Municipiului Brăila.

Nu au lipsit nici porţiile de fasole cu cârnaţi şi paharul de vin fiert oferit, ca de fiecare dată în ultimii zece ani, de autorităţile locale. Totuţi, de această dată, numărul celor care s-au îngrămădit la fasole a fost mult mai mic decât al celor care au înconjurat mica scenă amenajată pe platoul din faţa Palatului Administrativ, acolo unde s-a ţinut spectacolul de muzică folclorică şi dans oferit de Dinu Iancu Sălăjanu şi ceilalţi artişti.

Tot azi, în paralel cu celelalte manifestări, s-a deschis şi târgul de iarnă organizat în premieră de Primăria Brăila, în parcarea de lângă liceul „Murgoci”. Acolo, aşa cum anunţaseră oficialităţile, au primit standuri doar meşteri populari care au de oferit produse tradiţionale. Sunt prezenţi meşteri olari, cioplitori în lemn, blănari, dar şi producători de lavandă, de miere şi alte produse apicole.

Sunt şi câteva standuri cu preparate din carne şi dulciuri care par a fi făcute după metode tradiţionale, nu în regim industrial.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare