FOTO Angajări ilegale şi concedieri la Spitalul Judeţean Brăila. Concediaţii, nemulţumiţi de concursul organizat de SJU pe posturile lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de foşti angajaţi ai Spitalului Judeţean Brăila au fost în biroul managerului spitalului, dr. Mihail Iugulescu, să ceară socoteală privind modul în care s-au desfăşurat concursurile pe posturile lor. Acesta le-a explicat celor prezenţi că au fost angajaţi ilegal şi de aceea a trebuit să se scoată posturile la concurs. Nici unul din vechii angajaţi care s-au înscris la concurs nu a trecut de proba teoretică.

Un nou scandal în cadrul Spitalului Judeţean Brăila. După neregulile descoperite de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, în urma unui control al Inspectoratului Teritorial de Muncă s-a descoperit că zeci de angajaţi au ocupat posturile ilegal, fapt confirmat şi de managerul spitalului, medicul Mihail Iugulescu. Astfel că, în noiembrie anul acesta s-au organizat concursuri pe unele posturi pentru a se repara greşelile de acum doi ani şi jumătate.

Supărarea grupului de foşti angajaţi vine de la faptul că nu s-a ţinut cont de experienţa pe care aceştia o aveau în cadrul spitalului şi că au fost nevoiţi să susţină un concurs cu teme grele.

"Noi dorim să se repete concursul şi să se dea probă practică, fiindcă am lucrat doi ani şi jumătate în UPU şi nu am avut probleme. Concursul a fost greu, noi am ieşit din gardă şi ne-am prezentat în faţa comisiei, am fost obosiţi şi nici măcar nu ni s-au explicat temele sau ce să scriem exact” a spus una dintre femeile care se afla în grupul ce s-a întâlnit cu managerul spitalului, directorul medical şi directorul de îngrijiri medicale. De precizat este faptul că, nici unul din cei prezenţi la întălnirea cu cei din conducerea spitalului nu a trecut de proba teoretică. Unul din subiectele din concurs viza definiţia igienizării însă nici unul nu a ştiut să răspundă în scris. Totodată nici un fost angajat nu a depus contestaţie. 

Printr-un memoriu depus la secretariatul spitalului, grupul de protestatari declară că are cunoştinţă de faptul că în cadrul spitalului sunt angajate mai multe persoane apropiate directorului de îngrijiri medicale, asistenta Olguţa Crivăţ. Întrebată de reporteri dacă este adevărat, asistenta a declarat faptul că “fostul meu soţ este angajat, printr-un concurs în care nu am avut nici o implicare, nu am fost preşedinte de comisie, se poate verifica. Alte persoane apropiate mie nu cunosc să fie angajate aici.”

În galeria FOTO puteţi citi memoriul depus de angajaţii nemulţumiţi.

Vă mai recomandăm şi 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri