Forrest Gump de Brăila şi lupta sa unică împotriva abuzurilor. Şefii primăriei au încercat să-i interzică protestul în zadar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile brăilene nu-i mai permit brăileanului Costel Mărgărit să protesteze împotriva majorării taxei de salubritate alergând câte două ore pe zi în faţa Primăriei, pe motiv că este prea frig afară şi s-ar putea îmbolnăvi.

Asta i s-a transmis lui Mărgărit după ce a solicitat municipalităţii să-i acorde o schimbare a intervalului orar în care poate să îşi manifeste nemulţumirea, mai exact să alerge seara, nu după-amiaza, deoarece i s-a terminat concediul şi până la ora 16.00 este la serviciu.

Omul a făcut public pe reţelele de socializare adresa primită, arătându-se extrem de deranjat de motivul invocat: “siguranţa integrităţii corporale şi a sănătăţii sale”. Chiar dacă nu mai poate protesta oficial, Mărgărit a anunţat că va continua să alerge în faţa Primăriei, fără a mai purta pancarte ca până acum, în fiecare seară de la 17:30 până la 19:00, invitând şi alţi concetăţeni să i se alăture la “antrenamente”.

“Am primit răspuns negativ la cererea de prelungire a protestului contra măririi taxei de salubritate cu 54%, din motive de siguranţă a integrităţii corporale şi a sănătăţii având în vedere că avem cod portocaliu de ger! Mirat de grija primarului pentru sănătatea mea şi pentru a-mi putea menţine sănătatea, să pot plăti taxa de salubritate mărită cu 54%, am hotărât să alerg în fiecare seară, între orele 17:30 - 19:00, iar sâmbătă şi duminică între 11:30 - 13:30 în faţa primăriei, ceea ce vă recomand şi vouă, cetăţeni ai Brăilei. Mişcare multă, să vadă primarul că ne pasă! Vă rog, citiţi printre rânduri!”, a scris Mărgărit pe pagina sa de Facebook.

Protestul brăileanului s-a transformat în ”antrenament”  FOTO Facebook Costel Mărgărit

Brăileanul a început protestul încă de pe 1 ianuarie, alergând în fiecare zi în intervalul 11:30 - 13:30 în faţa Palatului Administrativ, pentru a cere anularea majorării taxei de salubritate cu 54%, măsură pe care autorităţile brăilene au adoptat-o la sfârşitul lunii decembrie 2016, ca urmare a intrării în vigoare a OUG 196/2005, prin care s-a instituit o taxă de 80 lei pentru fiecare tonă de gunoi dusă la groapa ecologică. Conducerea Primăriei a anunţat că, în ultimii ani, cantitatea de deşeuri dusă la groapa ecologică a crescut, astfel că se impune majorarea taxei de salubritate plătită de cetăţeni, de la 7,15 lei pe lună, la 11 lei pe lună, pentru a se putea acoperi taxa impusă de autorităţile de mediu.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul