Fănuş Neagu a murit! O comisie de la Consiliul Judeţean Brăila tocmai evaluează casa părintească a scriitorului (EXCLUSIV)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imediat după ce a sosit vestea că Fănuş Neagu s-a stins din viaţă, o comisie de la Consiliul Judeţean Brăila, care în urmă cu patru-cinci ani a primit casa părintească a scriitorului drept donaţie, cu condiţia de a o transforma în muzeu, a pornit spre Gradiştea.

Comisia format din şapte persoane, în frunte cu vicepreşedintele CJ, Florin Mija, a pornit spre Gradiştea pentru a evalua casa. Un imobil format din şase camere şi un antreu, un fel de terasă. REPAVIL CONS a cheltuit 80.000 de lei pentru reabilitarea acestui imobil. Practic, casa ar trebui să arate ca atunci când scriitorul era copil.

"A fost dată jos tencuiala veche până la cărămidă şi s-a înlocuit. S-a făcut şi un birou pentru un administrator. NU pot să mă pronunţ eu dacă suma e mare sau nu", ne-a declarat primarul comunei Gradiştea, Petrică Andrei.

Cert este Fănuş Neagu nu a apucat să-şi vadă casa "cea nouă".

Casa lui Fănuş Neagu. FOTO: NICU NEGOIŢĂ

"I-am trimis un CD cu poze prin cineva, dar astăzi trebuia să i-l dea. N-a mai ajuns. Comisia care a venit azi de la CJ s-a declarat satisfăcută, cu mici retuşuri, de lucrări", a adăugat şi Nicu Negoiţă, cel care gestionează acum bunurile casei lui Fănuş.

Imobilul este gol. Tot mobilierul este depozitat, iar Negoiţă doreşte să îl restaureze şi mai apoi să îl expună. "Am adunat şi alte lucruri din sat pentru ale pune în muzeu", mai spune Negoiţă.

Potrivit preşedintelui CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, "imobilul va fi predat Consiliului LOcal Gradiştea pentru a-l folosi ca muzeu". Practic, mai e puţin şi se va împlini dorinţa scriitorului: "Vreau ca acea casă părintească să fie muzeu".

Mai multe pentru tine:
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online