Explozie într-un bloc din Brăila. Două persoane au fost rănite, printre care şi proprietarul apartamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Explozie la Brăila FOTO Obiectiv Vocea Brăilei

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila, deflagraţia a fost produsă de o butelie de aragaz defectă. Din fericire, explozia nu a fost urmată de incendiu, iar structura de rezistenţă a blocului n-a fost afectată.

Două persoane au fost rănite, luni dimineaţă, ca urmare a unei explozii care s-a produs într-un apartament dintr-un bloc din Brăila. Una dintre victime este chiar proprietarul apartamentului în care s-a produs deflagraţia, iar cea de-a doua persoană circula pe trotuar când a fost lovită de bucăţi de sticlă desprinse din geamuri.

După cum au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila explozia s-a produs la o butelie de voiaj. „Un bărbat de 60 de ani a fost rănit şi primeşte îngrijiri medicale de la echipajul Serviciului de Ambulanţă, urmând să fie dus la spital”, au precizat reprezentanţii ISU Brăila.

Potrivit primelor informaţii, în urma deflagraţiei două geamuri ale apartamentului s-au spart şi au rănit o persoană care circula pe trotuar în acel moment. Aceasta a suferit răni de la nivelul umărului, dar acestea nu sunt grave, iar persoana a refuzat transportul la spital.

Reprezentanţii ISU au precizat că structura de rezistenţă a apartamentului nu a fost afectată. iar explozia nu a fost urmată de un incendiu. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”