Expediţie „cu mâinile goale” pe Dunăre/Canotorii din cele 11 ţări participante la TID 2010 au poposit la Debarcaderul din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tour International Danube 2010 a avut startul în ultima săptămână a lunii iunie la Ingolstadt în Germania şi se va încheia la Sfântu Gheorghe pe 10 septembrie.

Galerie foto aici

În lungime de circa 2.516 km, traseul presupune o expediţie inedită pe fluviu a celor mai temerari dintre canotori, oameni învăţaţi şi cu vântul "ascuţit", dar şi cu soarele arzător.

"Tour International Danube" este un eveniment ce presupune parcurgerea Dunării cu caiacele plecând de la izvoare şi până la Sfântu Gheorghe.

Primul eveniment de acest tip a fost organizat în anul 1955, anul acesta fiind a 55-a ediţie. Traseul pe cursul românesc al Dunării a fost inclus în tur din 2007.

"Participă anul acesta 110 persoane în 64 de caiace, canoe şi bărci de canotaj. 20 sunt din Romania iar restul sunt din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Danemarca, Anglia, Belgia, Canada şi chiar Australia", ne-a declarat Rainer Engelmann, preşedintele TID.

Brăila, un oraş cu aer de burg german

"Am instalat corturile, şi am dat o fugă prin oraş. Este un oraş magnific, păcat că nu îl promovaţi aşa cum ar merita. Este frumos, aveţi locuri de distracţie extraordinare. Este foarte curat şi trebuie să recunosc după ce am parcurs atâta drum că are aerul unui oraş german. Clădirile vechi din zona pe care am vizitat-o, foarte frumos întreţinute, bulevardul acela mare plin de trandafiri, sunt nemaipomenite. Văzut de pe Dunăre, are o panoramă de-a dreptul extraordinară", ne-a declarat Bruno Kalaschinski, participant pentru a treia oară la TID.

"Anul trecut ne-am oprit la Silistra dar anul acesta continuăm până la Sfantul Gheorghe. Dar la anul voi veni cu soţia şi fiica mea în concediu în România şi vreau să ajung la Brăila înainte de 15 august când am înţeles că sunt serbările oraşului", ne-a declarat Bruno, care este director de sucursală bancară în Stuttgart.

Ambarcaţiunea pe care o folseste este o barcă de canotaj de şase persoane plus cârmaci, construită după metode clasice numai din lemn. Echipajul condfus de Bruno Kalaschinski este format din doi nemţi, un austriac un danez, un roman un slovac şi un bulgar. Fiind din lemn de esenţa rară, ambarcaţiunea a costat 12.000 de euro.

La acest tur de forţă participă doar ambarcaţiunui cu vâsle, fiind interzisă folosirea motoarelor.

"Aici la Brăila ne simţim excelent, iar după ce am vizitat câte ceva din oraş ne-am oprit la o bere pe faleză. De la Brăila plecăm direct la Luncaviţa, unde suntem aşteptaţi cu ciorbă de peşte şi saramură de peşte, fără să oprim la Galaţi. Cei mai tineri au plecat la ora 5 dimineaţa, noi plecăm la 10 şi ajungem la destinaţia în jurul orei 17.00", ne-a declarat Karl Böhn din Frankfurt am Main.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile