EXCLUSIV:Escrocul „de la cablu” a ajuns navetist între poliţiile din Brăila, Braşov şi Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Petrescu, „băiatul de la cablu”, este acum după gratii

Cinci familii l-au recunoscut din cercul de suspecţi pe Sorin Petrescu, falsul operator de la cablu. Anchetat pentru „isprăvi" similare făcute în Braşov şi Sibiu, Petrescu a încheiat „contracte" cu mai mulţi brăileni, în numele fostului Astral.

A fost prins în flagrant, pe când se dădea drept slujbaş RDS, iar acum e cercetat şi pentru comercializarea unor DVD-uri pirat.

În vârstă de 34 de ani, Sorin Petrescu, individ născut la Braşov şi stabilit fără forme legale în Brăila, a fost surprins pe când meşterea la calculatorul unui brăilean, după ce se prezentase drept angajat al societăţii de cablu RCS-RDS.

Anchetat pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi violare de domiciliu, Petrescu n-a avut altă explicaţie pentru că şi-a declinat o identitate falsă decât aceea că „avea o situaţie materială precară".

Mai grav este că a înşelat buna credinţă a brăilenilor, promiţându-le oferte avantajoase la încheierea unor contracte mincinoase. În plus, autorul escrocheriilor a „călcat strâmb" şi în alte judeţe.

„Din informaţiile pe care le deţinem, suspectul este reţinut, fiind cercetat pentru fapte similare comise în Braşov şi Sibiu", a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei brăilene, inspector Jenel Şogor.

Cine ştie câte familii a jefuit brăileanul şi în aceste oraşe!

Oferte mincinoase

Numai în perioada martie - iunie 2008, Sorin Petrescu a păcălit cinci familii de brăileni, cărora le-a spus că este angajat al fostului Astral (UPC).

Escrocul oferea abonament gratuit pe o perioadă de două sau trei luni, apoi încasa contravalaorea „contractului", folosind acte falsificate, cu sigla societăţii de cablu.

Numai de la familia Plăşoianu a încasat pe nedrept suma de 500 de lei.

Păgubiţii l-au recunoscut ulterior pe „băiatul de la cablu" din cercul de suspecţi. Prins „cu mâţa-n sac", acesta le-a spus poliţiştilor că, în acea perioadă, „concubina lui urma să nască şi avea nevoie de bani".

Bani obţinuţi în mod necinstit, pe spinarea altora

Brăileanca Mioara D. l-a reclamat şi ea pe Sorin Petrescu, despre care ştia că-l cheamă „Viorel" şi că lucrează la RCS-RDS.

Femeia îi dăduse o unitate centrală de calculator, ca s-o ducă la reparat, precum şi 310 lei, însă respectivul a plătit doar 50 de lei, restul banilor oprindu-i pentru sine.

Flagrant cu DVD-uri pirat

În septembrie 2009, Sorin Petrescu a fost turnat la poliţie de către un brăilean de la blocul 11, de pe Calea Călăraşilor şi luat „ca din oală", după ce se recomandase a fi „angajat al SC RCS-RDS SA - punct de lucru Brăila".

Escrocul se oferise să-i repare brăileanului unele „defecţiuni" la serviciul de Internet şi telefonie fixă.

Fiul acestuia, care avea dubii în ce priveşte „angajatul RDS", a solicitat prezenţa unui angajat - real - al societăţii de cablu şi aşa a fost dat de gol mincinosul.

Mai mult, la sosirea poliţiştilor, asupra lui Petrescu au fost găsite trei DVD-uri cu două programe tip „business software" (Windows XP SP3 şi Windows Vista), despre care oamenii legii spun că erau produse pirat.

Ofiţerii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au disjuns cercetările, Sorin Petrescu urmând a fi anchetat şi pentru folosirea unor programe de calculator fără a deţine licenţă.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”