Exclusiv: Secretele celui mai vârstnic brăilean, ajuns la o sută de ani: „Beau o ţuiculiţă dimineaţa şi un şpriţ de vin după prânz!”

Cel mai vârstnic brăilean povesteşte cum a ajuns la o sută de ani. Acum are o pensie de doar 700 de lei, dar nu se plânge, pentru că „viaţa nu e făcută să te văicăreşti de ea".

Ion Cojocea s-a născut la 22 ianuarie 1911 în comuna brăileană Tufeşti.
Viaţa l-a purtat însă pe căi nebănuite. Băiat de prăvălie încă de la 14 ani, el şi-a câştigat pâinea din comerţ până în 1941, când a fost luat de tăvălugul războiului.

A luptat şi pe frontul de est, dar şi în cel din vest şi spune că doar o minune a făcut să scape cu viaţă, după un drum de peste 4000 de kilometri sub gloanţele ruşilor şi, apoi, ale nemţilor. S-a remarcat prin curaj şi a ajuns până la gradul de sergent major.

Pensionat din IMB

După ce s-a întors de pe front, între 1948 şi 1951 a lucrat ca gestionar la cooperativa din Tufeşti, iar din 1952 s-a transferat la Insula Mare a Brăilei tot gestionar. Acolo a lucrat până în 1971 când a ieşit la pensie.

„La Insula Mare a Brăilei am fost primul gestionar responsabil cu manipulările de materiale. Am lucrat acolo cu deţinuţi, chiar şi deţinuţi politici, la încărcări şi descărcări din vagoane. A fost o gestiune foarte grea. Erau acolo nişte oameni cu nişte poveşti incredibile", îşi aminteşte Ion Cojocea.

A fost căsătorit şi a avut cinci copii. Soţia, Ileana, a murit în urmă cu câţiva ani. Îşi aminteşte că avea grijă de el ca de un copil şi nu s-au certat niciodată. Deviza lui în viaţă este „orice problemă, cât de grea ar fi, are rezolvare".

Dintre cei cinci copii: trei băieţi şi două fete, doar fetele mai trăiesc. Cornelia în vârstă de 59 de ani a fost ingineră, acum este pensionară, iar Margareta de 67 de ani a fost profesor de matematică în Bucureşti, dar a revenit în Brăila pentru a avea grijă de tatăl său. Are patru nepoţi, trei fete şi un băiat, toţi absolvenţi de facultate şi cinci strănepoţi, patru fete şi un băiat.
Crede că secretul longevităţii sale a constat într-o viaţă cumpătată şi echilibrată.

„În fiecare dimineaţă îmi place să beau câte o ţuiculiţă mică, iar după masă nu lipseşte niciodată un şpriţ bun. Îmi place foarte mult să mă plimb în natură, să călătoresc. Când mă simt obosit, ies să iau o gură de oxigen", ne-a povestit centenarul.

De-a lungul anilor a călătorit mai peste tot în ţară, dar cel mai mult îi place la munte, acolo unde aerul este curat. Acum are o pensie de doar 700 de lei, dar nu se plânge, pentru că „viaţa nu e făcută să te văicăreşti de ea".

Toată viaţa a fost un om vesel, glumeţ şi pus pe şotii. În aceeaşi atmosferă de veselie şi-a sărbătorit de curând împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani, luna trecută pe 22 ianuarie.