Exclusiv: Cu alocaţiile tăiate, copiii săraci sunt condamnaţi să facă foamea, fiindcă împart aceeaşi geacă şi aceeaşi pereche de ghete când merg la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fraţii săraci, care merg cu rândul la şcoală fiindcă n-au decât un schimb, vor rămâne fără alocaţii, după ce Guvernul le numără absenţele. Este cazul a sute de copii din cartierul brăilean Lacu Dulce, copii care, fiind făcuţi unul după altul, îşi împrumută hainele şi încălţămintea pentru a ajunge, pe rând, la cursuri.

Exclusiv: Directorul Protecţiei Copilului Brăila pune familiile sărace şi cu mulţi copii în braţele Primăriei

Exclusiv : Stigmatizaţi pe viaţă, copiii pe care criminalii îi lasă fără părinţi ajung la mila statului!

Sunt puşti care, deşi vor să înveţe, sunt nevoiţi să meargă la şcoală când şi când, atunci când dau lucrări sau teze, sunt copii care îmbracă aceeaşi haină câte doi, trei ani, fie prea mare, fie prea mică, întotdeauna potrivită şi pentru celălalt frate.

În cartierul Lacu Dulce, la marginea oraşului Brăila, locuiesc cele mai sărace familii din municipiu.

Familii de romi cu mulţi copii, care însă au învăţat repede şi bine că doar prin educaţie îşi pot găsi un loc în societate şi care-şi trimit zilnic copiii la cursuri. Numai că şi aici intervin probleme.

Un copil pe zi la şcoală

„Am cinci copii, numai soţul munceşte la canalizare. Salariul este de 600 de lei câteodată diminuat şi acesta. Măcar cu alocaţiile mai adăugam ceva la portofelul din care ne luptăm cu toţi să supravieţuim", ne-a declarat Mioara Paraschiv.

Alături de ea, fetiţa de clasa a VII-a era acasă, fiindcă cedase locul papucii surorii sale, cu un an mai mică.


„Azi, sora mea are aritmetică şi română şi sunt importante. A luat ea haina bună şi s-a dus la şcoală. Când este foarte frig facem cu schimbul", ne-a explicat eleva. Mihaela are deja vreo şapte absenţe în luna ianuarie şi câteva zeci în tot semestrul.

„Cum ar putea cineva să ne ia alocaţiile la copii, în aceste condiţii. Ar trebui văzut mai întâi ce eforturi facem ca să ne trimitem copiii la şcoală, nu aşa una-două, tăiem alocaţia", ne-a mai spus mama fetei.
Acesta nu e singurul caz. Şi în familia Ion, copiii îmbracă aceeaşi geacă pentru a se duce la şcoală.

„Merge cel care are orele cele mai importante. Şi ia şi temele celui care rămâne acasă. Ştim că dacă nu mergem la şcoală nu scăpăm de sărăcie", ne-a declarat Marian, de 13 ani, care abia venise de şcoală.

Probleme sociale nu sunt numai în cartierul Lacu Dulce.

„Nu mai departe de zilele trecute, când am internat în centrul maternal mai mulţi copii din comuna Gropeni şi din satul Perişoru, asistenţii noştri au trebuit să-i ducă în braţe pe cei mici la microbuz, pentru simplul motiv că nu aveau cu ce să se încalţe. Este de înţeles că aceşti copii nu ajung la şcoală, pentru că nu au cu ce să se îmbrace şi să se încalţe", ne-a declarat Simona Cimpoae, director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila.

Măsura este considerată binevenită pentru eliminarea abandonului şcolar dar chiar şi cadrele didactice consideră că fiecare caz în parte trebuie analizat şi catalogat ca atare. Deocamdată însă, singură, sărăcia nu poate fi invocată în motivarea absenţelor.

CITEŞTE ŞI:

Proiect legislativ/ O notă scăzută la purtare îi poate costa pe elevi 240 de lei, adică sistarea alocaţiei pe şase luni

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat