Elev luat la pumni de un coleg chiar în sala de clasă. Ceilalţi asistă impasibili, iar unul dintre ei filmează VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevul este lovit de mai multe ori cu pumnul în faţă FOTO captură video

Poliţia s-a autosesizat în cazul unui incident violent care a avut loc chiar în sala de clasă a unei şcoli din localitatea brăileană Măxineni. Un elev a fost lovit de mai multe ori cu pumnul în faţă de un alt coleg, iar un alt adolescent a filmat incidentul.

UPDATE Ora 15.00

Poliţiştii au stabilit că incidentul dintre cei doi elevi a avut loc pe 10 decembrie, într-o pauză. Un elev de 14 ani, din comuna Măxineni, l-a lovit de mai multe ori cu pumnull pe un coleg de 15 ani, din satul Latinu. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili exact împrejurările în care s-a produs altercaţia.

Ştirea iniţială

Un elev a fost bătut de un coleg chiar în sala de clasă, de faţă cu ceilalţi elevi, la o şcoală din comuna brăileană Măxineni. Incidentul a fost filmat chiar de unul dintre elevi, iar filmarea a fost postată pe reţelele de socializare, stârnind zeci de comentarii.

”Trist e ca niciun coleg nu ii ia apărarea! Toţi sunt complici!”, a scris o femeie.

”Asa e in ziua de azi, nu sare nimeni în ajutor, măcar e bine ca a filmat şi că filmarea a ajuns la părinte, dar cine ştie de câte ori a luat bataie până acum şi nu a zis...”, remarcă o altă persoană.

”Exmatriculat fără discuţii. Frumoasa educaţie a primit de la părinţi”, punctează o altă cititoare.

Pe imagini se vede cum ceilalţi colegi de clasă asistă impasibili la bătaia administrată de adolescent colegului său, iar colegul de bancă al băiatului agresat se uită permanent în telefon, chiar şi când are loc agresiunea.

Poliţia s-a autosesizat în acest caz şi face cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs incidentul, urmând ca agresorul să răspundă penal pentru cele întâmplate.

”În urma apariţiei în spaţiul public al unor imagini video în care un elev ar fi lovit de un alt coleg, la şcoala din localitatea Măxineni, precizăm faptul că poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila s-au sesizat din oficiu şi efectuează verificări în vederea identificării persoanelor implicate, totodată, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Elev lovit în cap şi tras de păr de un profesor. Motivul halucinant pentru care a fost luat la bătaie

Bătaie între doi elevi, chiar în sala de clasă, într-o şcoală din Dâmboviţa

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi