Dosare penale pentru lovire sau alte violenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de C.C. (49 de ani), din satul Lanurile, comuna Viziru, cu privire la faptul că N.D. (37 de ani), din municipiu, l-a lovit cu un cuţit pe C.M. (28 de ani), din satul Lanurile.

Din cercetările desfăşurate de poliţişti a reieşit că, în seara zilei de 24 august a.c., cel reclamat, în timp ce se afla în locuinţa părţii vătămate, la o petrecere organizată de aceasta, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, a lovit-o cu un cuţit şi i-a produs leziuni pentru care a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Brăila.
S-a stabilit că victima, care se afla sub influenţa alcoolului, a suferit o plagă înjunghiată superficială în zona toracică, rămânând internat pentru investigaţii medicale.
La scurt timp, cel în cauză a fost externat din spital şi, fiind audiat, a declarat că nu doreşte să formuleze plângere penală împotriva agresorului.



În dimineaţa zilei de 25 august a.c., la 9.00, poliţiştii Secţiei 1 de Poliţie Rurală Brăila au fost sesizaţi de A.I. (33 de ani), din comuna Râmnicelu, cu privire la faptul că, în seara anterioară, fiul lui, A.D. (17 ani) şi prietenul acestuia, T.I., au fost loviţi cu pumnii peste faţă de fraţii Ş.R. (33 de ani) şi Ş.I. (30 de ani), ambii localnici, în timp ce se aflau pe o stradă din localitatea Râmnicelu.

La data de 25.08.2012, la orele 9.20, M.N. a sesizat la Poliţia Municipiului faptul că, în timp ce afla la domiciliu, în urma unui conflict spontan, izbucnit pe fondul consumului de băuturi alcoolice, şi-a lovit concubina în zona capului cu un tocător din lemn.
În urma loviturilor primite, victima Z.I. a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale.

În seara zilei de 25 august a.c., la orele 20.00, poliţiştii Secţiei 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, de B.P.(40 de ani), din comuna Jirlău, despre faptul că fiica lui, B.A. (15 ani), în timp ce se deplasa spre domiciliu, s-a întâlnit cu localnica G.L. (58 de ani), care, fără motiv, a lovit-o cu palma în zona capului, a tras-o de păr şi a trăntit-o pe sol.

La data de 25 august a.c., în jurul orelor 21.00, A.O. (31 de ani), din localitatea Cazasu, a sesizat la Poliţie, prin apelul de urgenţă 112, faptul că socrul ei, F.D. (60 de ani), a fost agresat de R.C. (32 de ani), din aceeaşi localitate.
Poliţiştii au înregistrat plângerea şi desfăşoară cercetări pentru a stabili în ce împrejurări şi condiţii a fost comisă agresiunea.

În aceeaşi seară, la orele 21.40, brăileanul I.S. a sesizat la Poliţia Municipiului, apelând numărul de urgenţă 112, faptul că fratele lui, I.M., provoca scandal la domiciliu.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au constatat că I.M. prezenta o leziune la piciorul drept, motiv pentru care au solicitat intervenţia ambulanţei şi transportarea acestuia la U.P.U. Brăila, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
Reclamantul a fost condus la sediul Poliţiei în vederea cercetărilor, stabilindu-se că între el şi fratele a avut loc o altercaţie, în timp ce se aflau în curtea locuinţei lor, pe timpul căreia I.S. l-a lovit pe I.M., care s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se la piciorul drept.
În toate cauzele poliţiştii au desfăşurat primele cercetări şi au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort