Doi indivizi au pus în pericol siguranţa călătorilor CFR, pentru câteva kilograme de fier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi indivizi inconştienţi au pus în pericol siguranţa transporturilor feroviare furând două transformatoare ale instalaţiei de semnalizare situate la doar câteva sute de metri de staţia CFR Brăila.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni. Angajaţii CFR au observat, în jurul orei 0.30, că au apărut defecţiuni la secţiunile aferente firelor 1 şi 2 de circulaţie ale căii ferate, în zona Podului Apollo. Bănuind că este vorba despre un furt de componente, aşa cum s-a mai întâmplat de multe ori în ultima vreme, ceferiştii au sesizat Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Brăila.
 

"După primirea sesizării, poliţiştii de la transporturi, împreună cu poliţişti de siguranţă publică s-au deplasat imediat la locul indicat, unde i-au depistat pe V.Cătălin (32 de ani) şi S.Adrian (23 de ani), ambii din municipiul Brăila. S-a stabilit că aceştia ar fi sustras două transformatoare de la instalaţia de semnalizare feroviară, asupra lor fiind găsite bunurile sustrase şi uneltele folosite la comiterea faptei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectroratului de Poliţie Judeţean Brăila. Cercetările sunt continuate de poliţiştii de la transporturi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Cititi si

Pericol public. Hoţi prinşi cu transformatorul care dirija trenurile în Gara Corlăteşti

 

Mai multe pentru tine:
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii