Disponibilizaţii de la CET Brăila aşteaptă de doi ani să îşi primească salariile restante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CET Brăila şi-a închis porţile în 2013   FOTO adevarul.ro

Cei 140 de salariaţi ai CET SA Brăila disponibilizaţi în toamna anului 2013, când fosta „fabrică de căldură” a intrat în lichidare, încă mai aşteaptă să primească salariile restante. Abia spre finalul acestui an aceştia ar putea să încaseze salariile afernte lunii martie 2013, deoarece lichidatorul CET are datoria de a dirija sumele recuperate cu prioritate către bugetul de stat şi furnizori, salariaţii fiind abia pe locul trei.

"La data declanşării procedurii de lichidare, compania înregistra 6 luni restanţă la plata salariilor, adică lunile martie, aprilie, mai, iunie, iulie şi august 2013. Din fericire, s-a reuşit accesarea Fondului de Garantare, modalitate prin care s-au acoperit salariile lunilor iunie, iulie şi august. Anterior, din valorificări, lichidatorul a plătit circa 30% din drepturile salariale aferente lunii martie 2013, context în care au mai rămas de achitat lunile aprilie, mai şi 30% din martie. Noi facem toate eforturile ca, pe final de an, înaintea sărbătorilor, să reuşim să mai achităm ceva din restanţa lunii martie 2013", a declarat, pentru cotidianul „Obiectiv – Vocea Brăilei”, Angela Potop, reprezentantul lichidatorului SC "Continvest Insolvenţă" SRL.

La masa credală, întâietate au creditorii bugetari, în speţă Fiscul şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostul AVAS), după care urmează fostul furnizor de gaz al fabricii de căldură - "Alpha Metal" şi abia pe locul al treilea sunt salariaţii.

Masa credală are o valoare de circa 76,3 milioane de lei, din care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (fostul AVAS) are de recuperat 12,59 milioane de lei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) - 11,02 milioane lei şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila - 30,32 milioane lei. Toate aceste trei creanţe bugetare sunt garantate, instituţiile respective având gaj pe aproape tot ce a însemnat CET SA Brăila, pornind de la fosta platformă industrială de la km 10, cu patrimoniul aferent, cazane şi instalaţii de producere a energiei termice şi electrice până, clădiri, precum şi actualul sediu al companiei, situat la ultimul etaj al clădirii "Ceprohart", situat în municipiu, pe B-dul Al. I. Cuza.

Citiţi şi

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort