Directorii instituțiilor descoperite cu nereguli financiare de Curtea de Conturi ar trebui demiși

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea PDL Brăila consideră că primarul Aurel Simionescu ar trebui să-i demită pe directorii instituțiilor care figurează cu erori financiare în Raportul Curții de Conturi pe anul 2010.

Președintele PDL Brăila, Constantin Dumitriu a declarat astăzi, 1 martie, că Simionescu ar trebui să demită pe cei de la conducerea instituțiilor din subordinea Primăriei precum. Eco, Administrația Zonei Libere, Direcția de Asistență Socială, Teatrul Maria Filotti, și el însuși să-și dea demisia de onoare.


"Este incredibil! Nu există nicio scuză pentru aceste erori financiare care ajung la 120 milioane de euro. Cer ca primarul să se implice și să demită conducerile acestor instituții", a precizat președintele Constantin Dumitriu.


Acesta a făcut comparație între directorii instituțiilor descoperite cu nereguli și directorii deconcentratelor care au fost numiți de PDL. "Vedem acum cu adevărat care sunt competenții din administrație fiindcă tot au fost blamați directorii de deconcentrate".


Publicarea Raportului Curții de Conturi a fost salutată și de deputatul Viorel Balcan care a spus că ar fi corect ca directorii cu pricina nu doar să răspundă pentru greșelile făcute ci să și plătească pentru toate pagubele produse.
"Iată că transparența cu care Curtea de Conturi prezintă anumite acte de indisciplină financiară comise de anumite instituții constituie o bilă albă, un lucru pozitiv. Acești directori ar trebui să răspundă dar și să plătească pentru toate pagubele", a declarat Balcan.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare