Detaliile înfiorătoare ale crimei comise de un bătrân după ce iubita i-a spus că nu o satisface sexual. Victima a sfârşit tăiată în bucăţi şi ascunsă în cimitir

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Tofan (75 ani), un bărbat din Galaţi, a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi profanare de cadavre. Bătrânul le-a povestit procurorilor detaliile oribilei crime, victima fiind înjunghiată de 15 ori după ce i-a spus bărbatului ”că nu mai este bun de nimic”.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi l-a pus sub acuzare pe Vasile Tofan (75 ani), din Galaţi, pentru omor calificat şi profanare de cadavre. Judecătorul de cameră preliminară urmează să stabilească dacă probele administrate în faza de urmărire penală şi rechizitoriul au fost efectuate cu respectarea legii.

Bătrânul a şocat comunităţile din Galaţi şi Brăila după ce au ieşit la iveală detaliile crimei comise de acesta în noaptea de 19 spre 20 iunie 2019. Brăileanca Dumitra Plopeanu (67 ani) era în apartamentul din Galaţi al lui Vasile Tofan.

La un moment dat, între cei doi, care erau iubiţi de câteva luni, a izbucnit un conflict. Amândoi erau beţi, iar femeia i-ar fi reproşat bărbatului că nu o satisface sexual, spunându-i că ”nu mai este bun de nimic”. Vasile Tofan şi-a pierdut cumpătul şi i-a aplicat Dumitrei Plopeanu 15 lovituri de cuţit în zone vitale (gât şi torace).

”În timp ce femeia era cu spatele, bărbatul a ridicat cuţitul şi i-a aplicat 3 lovituri consecutive în zona cefei. Victima a căzut, însă inculpatul a continuat să îi aplice lovituri cu cuţitul în zona gâtului. El a urmărit secţionarea carotidei, aplicându-i cele trei lovituri pe o porţiune de aproximativ 3-4 centimetri în jurul carotidei. Victima s-a zbătut încercând să scape, astfel că inculpatul nu a reuşit să secţioneze complet artera carotidă. Victima a continuat să se împotrivească cu mişcări disperate şi a reuşit să se târască până în holul apartamentului, ea gesticulând cu mâinile pentru a se apăra. Inculpatul a mai aplicat 4 lovituri cu cuţitul, două dintre acestea extrem de puternice, fiind aplicate în zona superioară a toracelui şi perforând plămânul. Aceste lovituri au cauzat o hemoragie puternică şi au condus la neutralizarea victimei. Femeia a încetat să mai opună rezistenţă şi a intrat în stare de şoc, ea fiind slăbită din cauza hemoragiei”, se menţionează în rechizitoriu.

Conştient de faptul că victima murise, a dus cadavrul în baie şi, în cadă, l-a tăiat în bucăţi. Scandalul şi crima s-au petrecut la doar câţiva metri de secţia de Poliţie nr. 2 din Galaţi, într-un bloc în toate apartamentele sunt locuite, la o oră cînd toată lumea era acasă, dar nimeni nu a observat nimic suspect.

“Inculpatul a continuat depesarea cadavrului, detaşând piciorul drept şi braţul stâng al victimei. S-a oprit şi a luat o sacoşă şi a încercat să împacheteze braţele, însă deja se instalase rigiditatea mortală, astfel că bărbatul s-a apucat să  cresteze cu cuţitul părţi din braţe şi picioare, apoi a secţionat cu cuţitul porţiunea pelvino-abdominală a victimei. A împachetat apoi bucăţi din trupul femeii în două colete separate, respectiv într-un sac menajer şi o sacoşă de rafie. Ulterior, inculpatul a cărat pe rând coletele şi le-a depozitat în autoturismul său parcat în garaj. La primul drum a transportat cele două colete şi braţele şi picioarele, apoi sacoşa cu bucata posterioară a corpului şi ultima dată a transportat coletul cu trunchiul şi capul”, a precizat procurorul de caz în actul de acuzare.

Tranşată ca la abator

După cum a mărturisit în faţa procurorilor, Vasile Tofan a pus bucăţile de cadavru (i-a tăiat mâinile, picioarele şi capul) în patru saci de rafie, după care a dus sacii, unul câte unul, în zona cimitirului Sf. Lazăr (în apropiere de centura ocolitoare a oraşului) şi i-a lăsat lângă un gard.

Spera ca mirosul de putrefacţie să treacă neoservat, dată fiind apropierea cu cimitirul şi faptul că de regulă în zonă sunt multe resturi de câini morţi, care au fost loviţi de numeroasele tiruri care trec cu viteză pe şoseaua de centură.

După aceea, criminalul a făcut curăţenie în apartament şi a plecat într-un sat din judeţul Bacău, unde are o casă primită moştenire şi în care locuieşte din când în când. De menţionat este că Dumitra Plopeanu era căutată din data de 16 iunie 2019, atunci când sora ei a reclamat la Poliţia din Brăila că aceasta plecase de acasă, într-o destinaţie necunoscută, şi că nu mai răspundea la mobil.

Probabil că Vasile Tofan nu ar fi fost prins prea curând dacă, la beţie, n-ar fi povestit unui cunoscut din satul băcăuan în care s-a refugiat, că a omorât-o pe femeie. Poliţia a aflat despre crimă în urma unui apel la 112 făcut de cel căruia criminalul i-a mărturisit totul. Omul a povestit că iniţial a crezut că prietenul lui de pahar spune minciuni pentru a-l impresiona, dar ulterior şi-a dat seama că totul ar putea fi real, iar el ar putea fi acuzat de tăinuirea oribilei crime.

Poliţiştii au descins la locul indicat (zona cimitirului Lazăr din Galaţi), unde au găsit patru saci de rafie plini cu părţi din trupul victimei. Pus în faţa probelor, criminalul a recunoscut fapta, iar pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, Vasile Tofan riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”