DESCINDERE: Urmărit internaţional periculos prins după şase ani de căutări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul de Intervenţie Rapidă, a fost depistat într-un imobil din municipiu, un urmărit la nivel naţional şi internaţional de 26 de ani, din Brăila.

Acesta se sustrăgea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, emis de Tribunalul Brăila, la data de 8 septembrie 2006.
Poliţiştii au stabilit că acesta, în perioada cât s-a sustras executării pedepsei, a fost plecat din ţară în mai multe state din spaţiul european.
În fapt, în perioada 8-10 ianuarie 2006, brăileanul, care făcea parte dintr-un grup infracţional, a participat la comiterea a trei tâlhării, sustrăgând prin violenţă de la părţile vătămate bijuterii din aur şi telefoane mobile.
Urmăritul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai