Deficit de meseriași pe piața muncii din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Comisia de Dialog Social s-a discutat și despre problemele de pe piața muncii din Brăila

Chiar dacă numărul șomerilor a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut, există în continuare probleme pe piața muncii în Brăila. La sfârșitul lunii ianuarie în evidențele AJOFM erau înregistrați puțin peste 8.000 de șomeri, cu circa 3.000 de persoane mai puțin decât în ianuarie anul trecut.

Chiar dacă pe hârtie lucrurile stau bine, în realitate sunt mulți care nu-și găsesc loc de muncă. "Există o problemă mai ales pentru persoanele de peste 45 de ani", a declarat primarul Aurel Simionescu, referindu-se la faptul că cei mai mulți angajatori nici nu se uită la candidații care au depășit o anumită vârstă.


Chiar dacă Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă a organizat permanent cursuri de formare și recalificare, există în continuare un deficit de meseriași pe piața muncii din Brăila. "Nu mai avem destui meseriași ca de exemplu strungari, electricieni", a mai spus primarul Simionescu.


Rândurile șomerilor sunt îngroșate și de aceia care nu vor să muncească, după cum a precizat și Gheorghe Caruz. Prezent la ședința de Comisiei de dialog Social, acesta a povestit că nu de puține ori s-a confruntat cu angajați care au preferat să nu mai vină la muncă deoarece li se pare mai avantajos să stea acasă, să încaseze șomajul și să mai lucreze din când în când la negru.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete