Decizie controversată a Tribunalului Brăila: interlopul inculpat de înjunghierea a doi americani, lăsat liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de declaraţii ale martorilor şi mai multe transcrieri ale unor convorbiri telefonice din procesul lui Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, au fost declarate nelegale în urma unor gafe ale procurorilor.

Tribunalul Brăila a decis, pe 16 noiembrie, să înlocuiască arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul lui Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, un interlop din Brăila, acuzat de tentativă de omor calificat, port şi folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Decizia instanţei a fost confirmată pe 24 noiembrie şi de Curtea de Apel Galaţi.

Asta după ce instanţa superioară hotărâse, pe 19 iulie 2019, să înlocuiască arestul preventiv cu arestul la domiciliu în cazul interlopului. Decizia judecătorilor vine după ce, pe 2 iulie 2019, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Galaţi a hotărât să înlăture numeroase probe obţinute în cursul urmării penale în dosarul lui Daniel Gabriel Husein, considerând că acestea nu au fost administrate legal.

Este vorba de zeci de declaraţii ale martorilor prezenţi la incidentul violent care a avut loc pe terasa ”The Music Pub” din Brăila, dar şi  transcrierile mai multor convorbiri telefonice, care nu mai pot fi folosite acum în procesul în care a fost inculpat Dasaev.

Interlopul a fost pus sub acuzare în urma unui incident care a avut loc în seara zilei de 15 septembrie 2018, pe holul băii de la terasa ”The Music Pub” din Brăila. Conflictul a fost unul spontan, în împrejurări care nu sunt încă foarte clare. Doi baschetbalişti au fost înjunghiaţi şi au ajuns la spital cu răni foarte grave, care le-au pus viaţa în pericol, intrând direct în sala de operaţie. Ulterior, au fost transferaţi la un spital din Bucureşti, unde au fost operaţi din nou.

Daniel Gabriel Husein a ajuns după gratii pe 17 septembrie 2018, după ce procurorii l-au acuzat că i-ar fi înjunghiat pe cei doi baschetbalişti americani legitimaţi atunci la clubul Cuza Sport Brăila. Dasaev spune că în acea seară se afla cu nepoata lui în localul amintit, iar bătaia ce a culminat cu înjunghierea americanilor ar fi avut loc după ce a mers la toaletă, unde s-ar fi întâlnit cu aceştia.

Zeci de martori au depus mărturie în legătură cu cele întâmplate în acea seară, însă acum declaraţiile lor nu mai pot fi folosite în procesul penal. Din dosar au fost înlăturate şi transcrierile mai multor convorbiri telefonice, deoarece procurorul de caz a uitat să le certifice pentru conformitate.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Interlop celebru mângâiat pe creştet de justiţie. Cum a intrat la apă condamnarea şefului Cordunenilor: din trei ani, nu va sta la puşcărie nici măcar unul

Interlopi din Clanul „Belgienilor”, duşi la instanţă pentru arestare preventivă. Cum le „convingeau” pe victime să îşi vândă apartamentele

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie