Cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a stabilit şi probat că, în ziua de 6 noiembrie 2009, brăileanul T.C., administrator al unei societăţi comerciale din municipiu, a emis o filă CEC, semnată doar de el, în favoarea unei societăţi comerciale din Bucureşti, ca şi garanţie pentru achitarea unor mărfuri în valoare de circa 4.676 de lei.

Deoarece acesta nu a achitat decât suma de 2.000 de lei, la data de 10 mai 2011, reprezentanţii societăţii din Bucureşti au completat fila CEC cu suma rămasă de plată, respectiv 2.676 de lei, au introdus-o la plată, dar a fost refuzată din lipsă disponibil.
În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a avizat începerea urmăririi penale împotriva brăileanului, pentru săvârşirea infracţiunii de emitere cu dată falsă a unui CEC, faptă prevăzută de Legea 59/1934.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"