Cercetat pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă la viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de 22 spre 23 iulie 2012, la orele 2.30, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat de un brăilean, cu privire la faptul că într-un apartament din blocul A4, situat pe strada Pietăţii, o femeie strigă că nu i se dă voie să iasă afară din casă de către un bărbat de 62 de ani, din Brăila.

La locul indicat s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică care au constatat că aspectul sesizat se confirmă, din respectiva locuinţă auzindu-se strigăte, fapt pentru care, conform procedurilor legale, poliţiştii au pătruns în interior, folosind forţa fizică, deoarece bărbatul a refuzat să deschidă uşa.
În apartament a fost identificată o femeie de 44 de ani, din satul Constantineşti, comuna Râmnicelu, şi bărbatul reclamat, care au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului, unde, în urma continuării cercetărilor, s-a stabilit că, în seara de 22 iulie a.c., în jurul orelor 23.00, în timp ce partea vătămată şi prietenul ei, de 50 de ani, din municipiu, se plimbau pe stradă, s-au întâlnit cu suspectul, fostul prieten al celei în cauză.
De comun acord, cei doi s-au deplasat la domiciliul acestuia din urmă, pentru a consuma băuturi alcoolice iar, la scurt timp, prietenul a plecat pentru a rezolva o problemă personală, suspectul încuind uşa de acces în apartament şi cerându-i femeii să întreţină raport sexual cu el. Întrucât a fost refuzat, acesta a lovit-o cu pumnul în zona capului şi nu i-a permis să iasă din imobil până la venirea poliţiştilor.
În urma examinării medico-legale s-a stabilit că victimei i-au fost produse leziuni care necesită pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale, fără punerea în primejdie a vieţii.
Faţă de agresor a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă la viol, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila confirmând începerea urmăririi penale şi dispunând cercetarea lui în stare de libertate.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete