CAMPANIE ADEVĂRUL DE SEARĂ/Cel mai longeviv primar brăilean este Mihai Ruse, de la Măxineni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El este preşedintele şi vicepreşedintele Asociaţia Comunelor din România. În ultimii 14 ani, Ruse a obţinut patru mandate consecutive de primar la Măxineni.

Primarul comunei Măxineni, Mihai Ruse, se află la al patrulea mandat consecutiv. Din 1996 se află la conducerea primăriei din Măxineni. Spune că oamenii i-au acordat încrederea lor şi că acum este rândul său să le acorde sprijinul necesar.

CITEŞTE ŞI

Cel mai vechi primar din Buzău are şase mandate, iar ultima dată a scos 93 la sută din voturi!

Cele cinci sate componente Măxineni - satul de reşedinţă, Corbu Vechi, Corbu Nou, Voineşti şi Latinu şi-au schimbat radical înfăţişarea în ultimii 14 ani sub conducerea lui Mihai Ruse.

„Până acum am reuşit să avem străzi pietruite, iluminat public, şcoli reparate, puncte sanitare sau dispensar în toate cele cinci sate componente. Mai sunt multe de făcut, dar cele mai importante lucruri pentru noi acum sunt canalizarea şi staţie de epurare la care vom începe demersurile la sfârşitul lunii mai", a precizat primarul, Mihai Ruse.

Putere de decizie

Puţini sunt cei care ştiu că primarul din Măxineni este preşedintele filialei judeţene a Asociaţiei Comunelor din România şi vicepreşedintele Asociaţiei Comunelor din România. A călătorit mult, a văzut multe şi ştie foarte bine cum ar trebui să arate comuna pe care o păstoreşte.

„Am încercat să fac din Măxineni o comună ca în Occident, aşa cum am văzut că arată comunele din afară. Sper să reuşesc să fac tot ceea ce mi-am propus.", a punctat Mihai Ruse.

Mini interviu
Cum era comuna în 1996 la primul mandat?
„Pe atunci era plină de gropi şi noroi. Nu puteam vorbi de străzi, aveam uliţe şi era întuneric beznă. Era o comună cu şcoli şi dispensare prăpădite".
Cum stă acum Măxineniul la capitolul sănătate?
„Unde nu avem dispensar avem un punct sanitar. La sfârşitul lunii aprilie vom da în folosinţă noul dispensar din Măxineni care a fost realizat cu ajutorul Consiliului Judeţean. Aici vom avea un medic şi trei asistente. Avem chiar doi asistenţi angajaţi şi plătiţi de noi pentru Corbu Nou şi Corbu Vechi".
Ce proiecte de viitor aveţi?
„Vrem să facem un stadion cu pistă de alergare, tribune şi tot ceea ce mai este nevoie. De asemenea vrem să reabilităm sistemul de alimentare cu apă asta deoarece reţeaua este veche şi trebuie modernizată. Şi mai avem şi alte proiecte. Se găseşte mereu câte ceva de făcut şi mereu este loc de mai bine".

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online