Brăilenii sunt amendaţi pe bandă rulantă pentru că refuză să poarte mască în mijloacele de transport în comun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Doar marţi, 14 iulie, poliţiştii au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale pentru neportul sau purtarea necorespunzătoare a măştii de protecţie în mijlocul de transport.

Marţi, 14 iulie, poliţiştii brăileni, împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, au efectuat mai multe verificări pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru prevenirea abaterilor rutiere.

”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Brăila au verificat mai multe autovehicule de transport persoane, fiind constatate 5 sancţiuni contravenţionale pentru neportul sau purtarea necorespunzătoare a măştii de protecţie în mijlocul de transport. De asemenea, au fost verificate 79 de societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, farmacii, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţe”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Cu ocazia verificărilor au fost aplicate 63 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 15.000 de lei, dintre care 56 conform O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 5 la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi 2 la alte acte normative.

Totodată, poliţiştii locali, sub coordonarea Poliţiei municipiului Brăila, au desfăşurat acţiuni în mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului Brăila, având ca principal obiectiv siguranţa cetăţenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.

”Cu această ocazie au fost aplicate 26 sancţiuni pentru neportul sau purtarea necorespunzătoare a măştii de protecţie în mijlocul de transport. Recomandăm cetăţenilor să respecte măsurile de protecţie sanitară şi de distanţare fizică pentru a-şi proteja propria sănătate şi viaţă, dar şi pentru a-i proteja pe toţi cei din jur”, este apelul reprezentanţilor IPJ Brăila.

315 brăileni au fost confirmaţi cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, iar 14 dintre aceştia au decedat.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare