Brăileancă accidentată pe trecerea pentru pietoni
0Victima a fost transportată la spital
Un şofer de 38 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un autobuz, pe Calea Călăraşilor, la intersecţia cu strada Industria Sârmei, a surprins şi accidentat o femeie de 52 de ani, din Brăila, care se angajase în traversarea străzii pe marcaj pietonal.
În urma accidentului, brăileanca a suferit leziuni corporale grave pentru care a fost transportată şi internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.