Brăila: Un administrator de firmă va fi judecat pentru stopaj la sursă după ce a ţepuit statul cu peste 8.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANAF s-a constituit parte civilă cu suma de 8.481 lei, deşi patronul pus sub acuzaţie a achitat o parte din prejudiciu. Florian Mugurel Ghinea, de 41 de ani, administratorul SC „Auto Test 2005" SRL Brăila, a fost pus sub acuzaţie şi trimis în judecată, pentru „reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă" (art. 6 din Legea 241

Patronul brăilean a fost reclamat de către ANAF poliţiei pe 3 martie 2010, întrucât figura cu restanţe la plata impozitului pe salarii, contribuţiilor de asigurări sociale reţinute de la salariaţi, contribuţiilor de asigurări de sănătate şi contribuţiilor de asigurări de şomaj.

În timpul urmăririi penale, Ghinea a declarat că a preferat să folosească sumele respective pentru achitarea salariilor şi a altor obligaţii. El a achitat, deja, o parte din prejudiciu.


Mai multe pentru tine:
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%