Brăila: Tribunalul şi Parchetul, luate cu asalt de puştime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Tribunalul şi Parchetul, luate cu asalt de puştime

Aproape 700 de şcolari, preşcolari, elevi, dar şi studenţi de la „Brâncoveanu”, au vizitat birourile Palatului de Justiţie

Vineri, 23 octombrie, cu prilejul Zilei Porţilor Deschise, magistraţii brăileni au fost asaltaţi de zecile de grupuri de copii şi tineri, veniţi să vadă sălile de judecată.

Iniţial, şi-au anunţat sosirea 25 de grupuri de şcolari, preşcolari, elevi şi studenţi. Până la ora 14.45, însă, la Tribunal şi Judecătorie sosiseră 36 de grupuri, în total 665 de vizitatori de toate vârstele. La aceştia, se adaugă cei care au vizitat Parchetele de pe lângă Judecătorie şi de pe lângă Tribunal.

„Au fost prezenţi elevi din municipiu, dar şi din judeţ, de la şcolile din Cazasu, Movila Miresii şi Zăvoaia. Iniţial, şi-au anunţat sosirea elevi de la Şcolile „Ion Creangă”, „Mihail Kogălniceanu”, „George Coşbuc”, „Gh. Naum”, „Mihai Viteazul”, precum şi de la Liceul Pedagogic, Grupul Şcolar „Anghel Saligny” şi Grupul „C.D. Neniţescu”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila, judecător Lenuţa Mocanu.

Ulterior, alţi elevi de la Şcolile „Fănuş Neagu”, „Anton Pann” şi „Alexandru Ioan Cuza”, precum şi de la Colegiul „Gh. M. Murgoci” şi Grupul „Gr. Moisil”, precum şi copiii de la câteva grădiniţe, au inundat Palatul de Justiţie. „Cei mici, preşcolarii, au fost impresionaţi mai ales de Arhive”, a adăugat magistratul.

Cristiana Alexandra Mălai, şeful Secţiei Judiciare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, ne-a precizat că, tot vineri, procurorii i-au avut ca oaspeţi pe studenţii de anul I şi II de la Drept. Studenţii de la Drept, de la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, au vizitat şi instanţele de judecată.

Evenimentul de vineri s-a desfăşurat fără incidente, deşi, concomitent, zeci de persoane veniseră la proces, inclusiv Ghiţă Buricea, cunoscut lider al interlopilor din Radu Negru. Oaspeţii au fost însoţiţi de un judecător şi de jandarmii desemnaţi cu paza instituţiei.   

 

Mai multe pentru tine:
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie