Brăila: Sancţiuni de peste 4.000 de lei într-o singură noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Rural, sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, au acţionat, pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Astfel, au fost verificate nouă societăţi comerciale cu profil discotecă, au fost legitimate 116 persoane, 63 dintre ele fiind controlate corporal sumar, au fost oprite şi verificate în trafic 17 autovehicule, au fost controlaţi 37 de paznici şi au fost aplicate în total cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare de 900 de lei, conform prevederilor Legii 61/1991 (republicată).


În aceeaşi noapte, între orele 22.00 - 3.00, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ianca şi de la posturile de poliţie comunale arondate acesteia au desfăşurat o acţiune la discotecile organizate în localităţile Ianca, Şuţeşti, Gradiştea şi Mircea Vodă, cu scopul de a preveni comiterea de fapte cu violenţă. Totodată, s-a urmărit sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulaţia pe drumurile publice.


Pe timpul acţiunii au fost legitimate 52 de persoane, dintre care şapte au fost controlate corporal sumar, au fost verificate 34 de autovehicule oprite în trafic şi aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, valorând, în total, 3.402 lei, nouă în conformitate cu Legea 61/1991 şi cinci conform OUG 195/2002 (republicate).

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG