Brăila / Portret: Petre Ganea este antrenor de box de patru decenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sportiv emerit, Ganea a pregătit Lotul Naţional de Juniori şi Seniori al României şi a antrenat sute de sportivi. Consideră boxul „o bătaie ţinută în frâul regulamentului".

Este unul dintre veteranii sportului autohton - cel care a pus bazele Clubului Sportiv „Boxul Brăilean" - consideră că, în actuala conjunctură, copiii ar trebui îndrumaţi către activităţi sportive, indiferent de disciplină.


„Tinerii sunt predispuşi la boli, inclusiv boli coronariene şi diabet, din pricina sedentarismului. Profesorii ar trebui să se ocupe mai mult de educaţia sportivă a copiilor. Am antrenat copii care au venit să se înscrie la box, iar când i-am pus să facă exerciţii de bază, nu ştiau", ne-a spus antrenorul emerit.

Antrenor din 1971

La vârsta de 14 ani, Petre Ganea s-a apucat de box, luând exemplu de la fratele său, Anatolie. În cartierul unde a copilărit, Gării, erau mulţi boxeri, iar liderul era Ioan Turcu, campion european feroviar în anii '60.


„Am fost de patru ori în Turneul final al Campionatului Naţional de Seniori, unde am întâlnit sportivi extrem de puternici - Nicolae Mândreanu, Puiu Nicolae, Nicolae Gâju - care, mai târziu, au ajuns campioni europeni", a spus antrenorul.
În 1971, s-a decis să urmeze Şcoala de Antrenori de Box din cadrul IEFS Bucureşti. Antrenor consacrat, el consideră că „este mai greu să faci boxeri, decât să practici boxul".


A antrenat, mai întâi, la CS „Chimia", apoi la „Box Club" Brăila, înfiinţat în '73. În 1998, anul în care a ieşit la pensie, a primit titlul de „antrenor emerit" şi a pus bazele CS „Boxul Brăilean".

Antrenorul campionilor

„I-am antrenat pe Cornel Bălan (bronz la Campionatele Mondiale din '79, component al Lotului Naţional), Gheorghe Negoiţă (medaliat la CN de Juniori şi Seniori), Damian Tudorel (multiplu medaliat), Cristian Bălan (campion naţional, bronz la Campionatele europene de Juniori), Dorinel Gâţu (component al Lotului Naţional), Alexandru Mircea, Sorin Bălan şi mulţi alţii", ne-a spus Ganea.


A fost antrenor al Lotului Naţional de Juniori şi Seniori şi a pregătit sportivi pentru Olimpiada de la Moscova, din 1980. Spune că n-ar fi reuşit să pună bazele CS „Boxul Brăilean" fără sprijinul unor oameni de suflet.


Ţin să le mulţumesc şi să-i amintesc aici pe Manea Mihai, Gheorghe Puşcaşu, Gheorghe Farcaş, Balcan Viorel, Aurel Simionescu, Georgel Codreanu, Paraschiv Ilie, Mihai Tudose, C-tin Cibu, Daniela Văsioiu, Vasile Marinescu, Gheorghi Obreja şi Ion Rotaru, care m-au ajutat dezinteresat", a spus antrenorul.
În opinia brăileanului, un bun antrenor trebuie „să aibă chemare şi să iubească această meserie".


Ganea i-a dat drept exemple pe colegii săi Eustaţiu Mărgărit, Ion Manea, C-tin Ciucă şi Emil Popa.

Ce-i place

Îmi place pescuitul, merg la peşte ori de câte ori am ocazia, la undiţă, bineînţeles. Îmi place grădinăritul. Îmi place, de asemenea, handbalul. Îmi place - cum altfel - boxul, îmi place să îndrum copiii către acest sport, să-i îndemn să îmbine utilul cu plăcutul.

Ce nu-i place

Nu-mi plac oamenii care spun din start „nu se poate". Ar trebui înlăturaţi de la bun început - fie că este vorba de sport sau de orice altă activitate. Nu-mi plac cârcotaşii - sper să nu-i supăr pe Huidu şi Găinuşă! - invidioşii sau cei care-şi arogă merite care nu sunt ale lor.

Întrebări şi răspunsuri

Ce părere aveţi despre box, ca şi disciplină sportivă?
„Boxul este o bătaie ţinută în frâul regulamentului. Este sportul celor puternici, curajoşi, cu tărie de caracter. El trebuie împletit cu activitatea şcolară. Performanţa face casă bună cu educaţia; unde nu este disciplină, este o adunătură de nebuni!"

Ce le puteţi spune tinerilor care vor să se apuce de box?
„Acest sport modelează caractere şi nu poate fi practicat de către oricine. Fără pasiune şi perseverenţă, nici nu poate fi vorba de box."

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!