Brăila: Iepuraşi din ciocolată expiraţi! Asta au descoperit inspectorii de la Protecţia Consumatorilor în urma controalelor efectuate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii din cadrul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor au oprit de la comercializare 406 kilograme de produse alimentare specifice sărbătorilor pascale (carne, ouă, vin, produse de patiserie, ciocolată şi produse din ciocolată, produse de post), după ce au depistat nereguli în privinţa modului de etichetare şi comercializare a respectivelor produse.

Cantitatea de produse oprită de la comercializare are o valoare de 3.622 lei. De asemenea au fost aplicate 27 de sancţiuni din care 10 avertismente şi 17 amenzi în valoare de 222.700 lei.


Numărul agenţilor comerciali verificaţi s-a ridicat la 25. În urma controlului efectuat inspectorii au descoperit agenţi comerciali care comercializau bomboane de ciocolată şi figurine din ciocolată expirate, carne congelată şi organe de miel fără menţionarea producătorului, a importatorului sau a stării termice a produselor, produse de patiserie şi cofetărie (cozonac, fursecuri, prăjituri) care nu aveau înscrise pe etichetă denumirea produsului, nici denumirea categoriei ingredientelor.


Unele produse denumite ca fiind de post conţineau ingrediente de origine animală. Încă o abatere de la legislaţie descoperită de inspectori a fost lipsa afişării preţurilor într-o formă clară, uşor de citit.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026