Brăila: Campania de prevenire a furturilor din locuinţe în mediul rural „Bătrâneţe liniştită” se apropie de final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania se adresează persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani şi a pornit de la premisa că obiceiul de a păstra sume mai mari sau mai mici de bani în casă nu reprezintă decât un factor favorizant pentru săvârşirea infracţiunilor de furt.

Potrivit unui comunicat de presă de la IPJ Brăila, în luna ianuarie au avut loc întâlniri cu cetăţenii din comunele Cazasu şi Gropeni, apoi în februarie, întâlniri cu cei din Cireşu, Galbenu, Jirlău, Măxineni, Mircea Vodă, Ulmu şi Zovoaia. În comuna Gropeni au venit la întâlnire aproximativ 70 de persoane care au fost extrem de interesate de informaţiile prezentate de poliţişti şi de consilierii bancari.

Cetăţenii au adresat întrebări diverse, evidenţiindu-se nevoia unei informări mai bune adresate acestui segment de populaţie, atât referitor la conduita preventivă, cât şi la modalităţile moderne de protejare a economiilor. La întâlnire au participat viceprimarul din localitate şi şeful Postului de Poliţie Comunală Gropeni. În localitatea Cazasu, prima comună în care a fost organizată o astfel de întâlnire, deşi a participat un număr redus de cetăţeni, aceştia au apreciat ca binevenită o astfel de iniţiativă şi au solicitat reorganizarea activităţii.

Campania de informare a persoanelor vârstnice „Bătrâneţe liniştită" a început în noiembrie 2010 şi se termină în martie 2011, în localităţile stabilite, apoi, după evaluarea finală a rezultatelor, se va stabili dacă activităţile vor fi replicate şi în alte localităţi din mediul rural.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Complot împotriva căsniciei lui Alin Oprea. Artistul crede că fosta lui soție vrea să-l despartă de actuala: „Eu și Medana suntem bine, ne iubim!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Rezultatele autopsiei în cazul Sarei, fetița de doi ani care a murit pe scaunul stomatologului, arată probleme grave. Se schimbă datele problemei
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%