Brăila: Cabinetele şcolare în grija autorităţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Descentralizarea în sănătate a făcut ca zeci de medici şi cadre medicale din şcoli să se teamă pentru pierderea slujbelor. La Serviciul Public de Asistenţă Medicală şi Administrare a

Descentralizarea în sănătate a făcut ca zeci de medici şi cadre medicale din şcoli să se teamă pentru pierderea slujbelor. La Serviciul Public de Asistenţă Medicală şi Administrare a Creşelor Brăila au trecut de la spital 16 cabinete şcolare unde activau 98 de medici şi cadre medii.

 „Aceste persoane au fost preluate din mers. Cartea lor de muncă s-a încheiat la Spitalul Judeţean şi s-a redeschis aici. Cel puţin până la sfârşitul anului nu cred că pot să apară probleme în privinţa banilor pentru salarii”, a spus directorul Serviciului, dr. Tiţa Mihăilă.

Din 2010 autorităţile locale vor beneficia de fonduri pentru plata cadrelor medicale din unităţile de învăţământ, special repartizate de la bugetul de stat.