Beat şi cu permisul de conducere anulat, la volanul unei maşini furate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului l-au depistat în trafic pe un şofer de 34 de ani, din comuna Ulmu, în timp ce conducea autoturismul, pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea.

Întrucât bărbatul emana miros de alcool şi vorbea incoerent, poliţiştii au intenţionat să-l conducă la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă acesta a refuzat să se supună măsurii.


A fost condus la sediul Poliţiei Municipiului, unde, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că are permisul de conducere retras în vederea anulării şi că autoturismul condus l-a sustras din curtea unei societăţi comerciale cu profil service auto, situat pe Calea Galaţi.
Faţă de cel în cauză s-a luat măsura reţinerii pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Brăila, iar astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, cu propunere de arestare preventivă.


Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, având permisul de conducere retras şi refuzul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană