Avalanşă de şoferi beţi depistaţi în trafic de poliţişti. Unii dintre aceştia au urcat la volan, deşi aveau permisul de conducere reţinut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Oamenii legii au deschis dosare penale pe numele a patru conducători auto după ce i-au surprins în trafic, deşi consumaseră băuturi alcoolice.

Pe 24 august, poliţiştii din cadrul secţiei 1 de Poliţie Rurală Brăila l-au depistat, pe raza localităţii Cazasu, pe un bărbat de 39 de ani, din comuna Măxineni, în timp ce conducea autoturismul având o îmbibaţie alcoolică de 0,98 mg/l în aerul expirat. 

Totodată, poliţiştii au constatat că acesta are permisul de conducere reţinut. Pe numele său poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis.

O zi mai târziu, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Brăila l-au oprit pentru control pe un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din judeţul Constanţa, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Brăila.

”Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,72 mg/l”, a declarat subinspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Tot ieri, poliţiştii l-au depistat în trafic pe un brăilean, în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DE 584, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării sale cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,06 mg/l. 

Cei doi şoferi au fost conduşi la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestora, poliţiştii au deschis dosare penale pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Pe august, la ora 01,40, oamenii legii l-au oprit în trafic, pe raza comunei Tudor Vladimirescu, pe un localnic, în vârstă de 30 de ani, în timp ce conducea o maşină, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care poliţiştii au constatat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,98 mg/l. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, însă a refuzat prelevarea acestora. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru refuzul prelevării de mostre biologice.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”