Au scăpat cu pedepse minime şi daune simbolice după ce au răpit o copilă şi au filmat în timp ce o batjocoreau

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă Adevărul

Condamnaţi iniţial cu suspendare, trei bărbaţi din Brăila au fost încarceraţi după ce instanţa superioară a decis ca pedepsele să fie executate efectiv.

Curtea de Apel Galaţi i-a condamnat definitiv pe 28 aprilie pe trei bărbaţi din Brăila la pedepse cu închisoarea cu executare efectivă pentru lipsire de libertate şi pornografie infantilă. 

Astfel, Chirac Sorinel a primit trei ani de închisoare, iar Cocîrlea Ionel şi Puia Nicolae au de executat câte 2 ani şi 6 luni de închisoare.

Iniţial, Tribunalul Brăila le aplicase aceleaşi pedepse, dar cu suspendarea executării sub supraveghere. Anchetatorii au stabilit că cei trei bărbaţi un răpit o adolescentă, iar apoi au filmat momentul în care o abuzau sexual.

Judecătorii au dispus acum ca cei trei brăileni să îi plătească copilei daune morale de 30.000 de lei în contul traumatismelor fizice, psihice şi emoţionale pe care le-a suferit în urma agresiunii sexuale. 

De asemenea, instanţa a pus sechestru pe toate bunurile mobile şi imobile ale agresorilor sexuali pentru a garanta acoperirea daunelor la care au fost obligaţi aceştia.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Trauma unui copil abandonat de familie, răpit şi forţat să muncească la o stână. Cum a rezistat chinuitorului proces

O familie de români a sechestrat timp de 10 ani un bătrân din Italia ca să îi fure pensia. Ce au făcut cu banii

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie