Atenţie la coşurile de fum deteriorate sau necurăţate de funingine. Pompierii au intervenit la 33 de incendii izbucnite din aceste cauze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Pomperii le recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia o serie de măsuri specifice pentru prevenirea incendiilor de locuinţe.

Miercuri, 11.12.2019, Detaşamentul 1 de Pompieri Brăila a intervenit cu două autospeciale de stingerea cu apă şi spumă pentru lichidarea şi limitarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată pe str. Dumbrava Roşie din municipiul Brăila.                                                  

Au ars aproximativ doi metri pătraţi de acoperiş din scândură învelit cu carton bituminat şi tablă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coşul de fum defect.

”În sezonul rece 2018 – 2019, subunităţile de intervenţie ale inspectoratului au intervenit pentru stingerea a 33 incendii care au avut cauze probabile coşuri de fum deteriorate, amplasate ori neprotejate termic faţă de materiale combustibile sau necurăţate de funingine, aparate electrice de încălzire lăsate sub tensiune nesupravegheate, mijloace de încălzire (sobe cu sau fără acumulare de căldură) nesupravegheate sau supraîncălzite, jar căzut din mijloacele de încălzire”, a declarat colonelul Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.

Pentru a preîntâmpina astfel de incidente, pomperii recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe:

- asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;

- nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;

- nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;

- aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;

- nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;

- stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;

- nu adormiţi niciodată cu soba aprinsă;

- verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;

- nu aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;

- nu aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;

- decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;

- nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”