Ani grei de închisoare pentru un român obsedat de colega de serviciu. Cum a încercat s-o ucidă pe femeie fiindcă l-a blocat pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 48 de ani din Brăila a fost condamnat la închisoare cu executare pentru tentativă la omor după ce a atacat cu brutalitate o femeie în plină stradă, lovind-o şi tăind-o cu un cuţit, pentru că aceasta nu a dorit să aibă o relaţie cu el.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv, pe 5 iunie, pe Nimirceag Cristian, un brăilean de 48 de ani, la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă la omor. Instanţa l-a obligat pe bărbat la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Bărbatul a şocat comunitatea din Brăila după ce, pe 11 septembrie 2019, a urmărit o fostă colegă de muncă, pentru care dezvoltase o adevărată obsesie şi pe care a înjunghiat-o în plină stradă. Nimirceag Cristian a aşteptat-o pe femeie lângă blocul în care locuia, iar când aceasta a ieşit din scară, a lovit-o cu pumnul în faţă, iar apoi a tăiat-o cu un cuţit în piept.

”Agresorul este o persoană de 47 de ani şi este un fost coleg de muncă al victimei. Este cercetat pentru lovire şi alte violenţe, dar încadrarea juridică a faptei se poate schimba în funcţie de numărul de îngrijri medicale primite de victimă”, ne declara iniţial inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Agresiunea s-a produs în apropierea unei staţii de taxi din Brăila. “I-a produs leziuni traumatice pentru a căror vindecare s-au recomandat un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale, fără ca viaţa victimei să fi fost pusă în pericol”, a precizat în rechizitoriu procurorul de caz.

În faţa anchetatorilor, bărbatul a declarat că o cunoscuse pe femeie la locul de muncă şi se îndrăgostise de ea. Sentimentele lui Nimirceag Cristian s-au transformat în obsesie, acesta ajungând să îi trimită numeroase mesaje pe telefon şi pe o reţea de socializare.

Atacată în plină stradă

Femeia a încercat de nenumărate ori să îl determine să nu o mai caute, însă fără succes. Pentru că nu a reuşit să îl convingă să o lase în pace, femeia l-a blocat pe reţeaua de socializare. A fost picătura care a umplut paharul.  Individul a decis să o aştepte în faţa blocului unde locuia şi să se răzbune.

Pe 11 septembrie 2019, femeia se ducea să îşi ia copilul de la şcoală şi a rămas şocată de atacul individului, care a tăbărât asupra ei într-un acces de furie necontrolată. Victima a fost preluată ulterior de o ambulanţă şi transportată la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru identificarea agresorului, însă nu au reuşit să îl prindă, deoarece acesta se ascunsese.

După două zile de la comiterea faptei, pe 13 septembrie, individul s-a prezentat singur la sediul IPJ Brăila, find reţinut şi apoi arestat preventiv. Ţinând cont de violenţa cu care a săvârşit fapta şi de posibilitatea ca după ce va fi eliberat să comită şi alte infracţiuni, instanţa a dispus prelevarea de probe biologice de la Nimirceag Cristian, care vor fi folosite pentru obţinerea şi stocarea profilului său genetic în cadrul Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA