Anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, după ce un bărbat bolnav de cancer s-a aruncat de la etajul 6, de la Oncologie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a aşteptat ca toţi colegii de salon să adoarmă. FOTO: ADEVĂRUL

Bărbatul în vârstă de 67 de ani s-a aruncat de la etajul 6 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, după ce a sfâşiat plasa ferestrei de pe hol. El a aşteptat ca pacienţii din salon să adoarmă, a ieşit la o ţigară şi apoi a recurs la gestul fatal.

Potrivit dr. Mihai Iugulescu, purtător de cuvânt al spitalului, bărbatul a fost căutat toată noaptea, însă cum trupul său a căzut în şantierul din curtea interioară, a fost găsit abia dimineaţă.

"În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală", ne-a declarat inspector principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

Pacientul era diagnosticat cu neoplasm pulmonar, iar de o săptămână era în tratament, la dr. Manolescu, cu citostatice.

"Nu mânca şi se plângea într-una că-l doare", ne-a relatat unul dintre colegii de salon.

Pacientul n-are decât doi fii, unul în penitenciar, altul în străinătate. Cel mai probabil, fiul din străinătate va veni acasă să-şi înmormânteze tatăl.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor