Amenzi de peste 7.000 de lei aplicate de poliţişti într-o singură zi. Vitezomanii sunt în capul listei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi şoferi au călcat pedala de acceleraţie mai mult decât era cazul Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii brăileni au legitimat 100 de persoane, au verificat 80 de autovehicule şi au testat cu alcooltestul 40 de şoferi. Cele mai întâlnite abateri sunt viteza excesivă şi încălcarea măsurilor de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

Pe 12 iunie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică şi Biroul Rutier Brăila, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au acţionat, în municipiu şi judeţ, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Cu această ocazie, poliţiştii au legitimat 100 de persoane şi au verificat 80 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 40 de şoferi. ”Oamenii legii constatat 30 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 7.000 de lei, dintre care 24 în conformitate cu prevederile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi 6 la Legea 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol”,au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

O zi mai târziu, pe 13 iunie, poliţiştii brăileni l-au identificat în trafic, pe Calea Călăraşilor, pe un brăilean, în vârstă de 24 de ani, în timp ce conducea autoturismul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,80mg/l, şi a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a refuzat prelevarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. El se va alege acum cu dosar penal pentru refuzul prelevării de mostre biologice.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare