Alcoolemie record descoperită la un şofer din Brăila. Poliţiştii l-au oprit pe conducătorul auto pentru un control de rutină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 49 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce poliţiştii l-au oprit pentru un control de rutină în trafic, constatând că emana halenă alcoolică.

Marţi, 10 septembrie, un bărbat de 49 de ani din Galaţi a fost oprit de poliţiştii din cadrul secţiei 4 de Poliţie Rurală Ianca, pentru un control de rutină, în timp ce conducea un vehicul pe raza localităţii de domiciliu.

”Întrucât acesta emana a halenă alcoolică, oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,92 mg/l. Şoferul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat subinspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Pe numele bărbatului a fost deschis acum un dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite