Alarmant: Transportul public în comun este pe butuci la Brăila/Află de aici care sunt instituțiile cu cele mai mari datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă "Braicar", sute de societăţi comerciale şi instituţii publice nu îşi mai pot plăti datoriile către bugetul de stat. Cele mai mari restanţe sunt la operatorul de transport public de călători, 14.570 mii lei. CET, Spitalul Judeţean, Casa Agronomului şi Poliţia Comunitară sunt copleşite de datorii.

Investiţiile s-au redus, iar firmele trag obloanele rând pe rând. Astfel, numai în primele şase luni ale anului, 2.202 de firme au fost radiate voluntar, 224 dizolvate voluntar, iar 516 şi-au suspendat activitatea.

"Nesiguranţa mediului de afaceri, scăderea cererii la export şi politica restrictivă de creditare au condus la reducerea cererii interne, în special a investiţiilor şi lipsa lichidităţilor necesare plăţii debitelor curente şi restante, în special la Bugetul general consolidat al statului", a declarat Ilie Decă, directorul DGFP.

Acesta spune că până şi agenţii economici care erau cu datoriile la zi se află acum în imposibilitatea de a plăti.

"Au fost situaţii în care alocarea insuficientă sau cu întârziere a resurselor bugetare către unele instituţii publice a determinat acumularea de obligaţii fiscale restante", a mai spus Ilie Decă.

Consilierii locali din Brăila au găsit soluţia anti-criză: "dau afară" posturile vacante, funcţionarii, nu!

Topul datornicilor

Cele mai mari restanţe le înregistrează: SC Braicar SA cu 14.570 mii lei; 12 puncte de lucru ale CNCFR cu 1.681 mii lei; SC CET SA cu 13.927 mii lei; Spitalul Judeţean Brăila cu 4.922 de mii lei; DSP Făurei cu 1.096 mii lei; Şcoala Generală Galbenu cu 62 de mii lei; Centrul Bugetar Ulmu cu 49 de mii lei; Casa Agronomului cu 42 de mii lei şi Poliţia Comunitară cu 34 de mii lei.

Pentru recuperarea datoriei de la Braicar, Finanţele au scos la licitaţie pentru a doua oară garajele societăţii de transport public de călători.

În ciuda restanţei fabuloase a celor de la Braicar, primarul Aurel Simionescu a declarat că nu se pune problema declarării falimentului.

În ciuda crizei, autorităţile din Brăila fac pregătiri pentru festivalul de folclor

Evaziune constantă

Totuşi, până acum nu au fost înregistrate creşteri semnificative ale numărului cazurilor de evaziune fiscală, spune procurorul Gheorghe Velea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

„Cei care au săvârşit infracţiuni în trecut continuă să facă acest lucru şi acum, în perioadă de criză. Cele mai multe cazuri de delapidare sunt în continuare la Asociaţiile de Proprietari", a precizat acesta.

Şi comisarii Gărzi Financiare - Secţia Brăila sunt cu ochii pe evazionişti. Soluţia pentru diminuarea fenomenului de evaziune şi fraudă fiscală o reprezintă potrivit Gărzii Financiare efectuarea de controale încrucişate pe întreg lanţul de relaţii comerciale dintre operatorii economici.

Proiectul de reabilitare a Bulevardului Dorobanților din Brăila s-a blocat din nou/Firmele care nu au câștigat licitația au depus contestații

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare