Acţiune comună a poliţiştilor şi Direcţiei Silvice pentru stoparea tăierilor ilegale de arbori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au confiscat vehiculele folosite pentru transportul lemnelor Foto: arhivă Adevărul

Oamenii legii au confiscat bunuri de peste 58.000 de lei şi au retras trei certificate de înmatriculare şi două seturi de plăcuţe de înmatriculare.

Pe 3 august, lucrătorii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Poliţiei oraşului Însurăţei, împreună cu specialişti de la Direcţia Silvică Brăila, Garda Forestieră Focşani, Garda de Mediu şi Inspectoratul Teritorial de Muncă, au acţionat pe raza judeţului Brăila, în baza planului comun de acţiune ”Scutul pădurii 2017”.

Oamenii legii au controlat patru societăţi comerciale şi au legitimat 10 persoane, verificând şase autoturisme. ”Au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10.305 lei, din care două conform legii nr.12/1990, în valoare de 7.000 lei, două conform O.U.G.54/2016, în valoare de 2.000 de lei şi una conform OUG 195/2002, în valoare de 1.305 lei”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Poliţiştii au retras trei certificate de înmatriculare şi două seturi de plăcuţe de înmatriculare, confiscând bunuri în valoare totală de 58.050 lei, din care 116 metri cubi de lemn de foc, specia salcâm.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”